Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” din Roman a găzduit prima expoziție a Feliciei Roca, elevă în clasa a VII-a la Liceul Tehnologic din Adjudeni, comuna Tămășeni. După modelaj în lut, eleva Liceului Tehnologic de la Adjudeni a continuat cu pictura, punându-și semnătura pe prima expoziție personală.
La eveniment au participat reprezentanți ai Casei Corpului Didactic din Piatra Neamț, pictorul Cristinel Prisacaru, profesor la Clubul Copiilor și Elevilor din Roman, cadrele didactice și colegii micii pictorițe, precum și familia acesteia.
„Nu întâmplător, această expoziție a fost intitulată «Ochii copilăriei», deoarece prin ochii de copil se vede o parte din sufletul omului. FRoca ne propune o expoziție interesantă și ne invită să ne bucurăm de culoare și de tot ce a pus din sufletul ei în tablourile prezente în expoziție. Lucrările Feliciei nu au titlu, ceea ce ne arată că ea se află, încă, într-o permanentă căutare. Biblioteca Municipală a deschis drumul mai multor tineri romașcani, astăzi implicați activ în domeniul artelor plastice atât în țară, cât și în străinătate”, a spus Iulia Nistor, bibliotecară în cadrul Bibliotecii „George Radu Melidon” din Roman.
Directorul Liceului Tehnologic de la Adjudeni, profesoara Corina Barcan, a vorbit publicului prezent despre întâlnirea Feliciei Roca cu artele plastice.
„Felicia pare în aparență un copil obișnuit, dar cunoscând-o îndeaproape descoperi preocuparea ei permanentă de a găsi noi forme de exprimare artistică. Ne bucurăm cu toții că a găsit drum și prilej să-și expună lucrările”, a spus emoționată directorul liceului.
Expoziția tinerei pictorițe a fost vernisată de Cristinel Prisacaru. Debutul artistic al Feliciei Roca este, în opinia pictorului romașcan, asemeni momentului în care primele lui lucrări au fost făcute cunoscute publicului larg.
„Mi-amintesc de prima mea expoziție personală, pe care am deschis-o tot la Biblioteca Municipală din Roman. Deși debutul meu a avut loc după absolvirea facultății, am fost încercat de aceleași emoții ca și Felicia. Am analizat fiecare lucrare în parte a Feliciei și nu pot să nu constat varietatea de teme abordate, de la peisaje și natură statică la teme ale copilăriei, dar și diversitatea de culori, de la griuri la culori stridente. Dacă va alege să meargă pe acest drum, sunt convins că, în anii următori, Felicia va aborda cu mai mult curaj acest domeniu”, a spus prictorul Prisacaru.
Îmbrăcată într-o rochie pastel, parcă în consonanță cu evenimentul, Felicia Roca a vorbit cu emoție despre prima ei expoziție personală.
„Am început cu modelajul în plastilină și lut, sub îndrumarea doamnei învățătoare Maria Tapalagă. Doamna Tapalagă a fost cea care m-a încurajat să pictez, iar profesoarele Carmen Avram și Nadia Anghel au vegheat ca desenele mele să poată transmite exact ceea ce îmi doream eu”, a spus mica pictoriță.
Din partea directorului Editurii „Mușatinia” din Roman, Emilia Țuțuianu, Felicia Roca a primit un cadou constând din cărți, iar din partea cadrelor didactice de la liceu și a colegilor – flori și încurajări pentru a continua. La fel de emoționată ca și Felicia, mama micii pictorițe a ținut foarte mult să fie prezentă la manifestare.
„Îmi doresc ca acest eveniment să fie urmat, în viitor, de altele. Dacă Felicia își dorește să aprofundeze artele plastice, o vom sprijini în tot ceea ce va dori să realizeze”, a spus mama Feliciei.
[sam id=”3″ codes=”true”]











Ana-Mariiiiaaaaaaaaa, e frumos să spunem în ochii tîrgului „mama micii pictorițe” 🙁 Dă-o-ncolo de limbă românăăăăăăăăăă!