Roman, Neamț
Căutare site

Oamenilor de la țară le cad dinții

În mediul rural sînt doar 18 cabinete stomatologice.

 

 

Ministerul Sănătății intenționează să modifice legea care reglementează funcționarea cabinetelor stomatologice. Una din modificările propuse este înființarea de cabinete stomatologice mobile care să colinde satele din România, pentru a spori accesul locuitorilor din mediul rural la servicii stomatologice. Medicii stomatologi din județul Neamț spun că principala problemă pentru care la sate serviciile stomatologice sunt greu accesibile este lipsa unui mijloc de transport.

„În momentul de față, în județul nostru, în mediul rural există doar 18 cabinete stomatologice, un număr total insuficient, în opinia mea, pentru a acoperi nevoile medicale ale populației. Cea mai mare problemă a pacienților este accesibilitatea la programul cabinetului medicilor stomatologi. De multe ori, transportul este foarte dificil în unele zone, astfel că stomatologii nu pot ajunge tot timpul la cabinet. Din punct de vedere medical, una din marile probleme ale pacienților este dată de lucrările dentare ample. Asta presupune că în cabinet trebuie să existe un laborator de tehnică dentară, unde pacientul să poată fi anesteziat, iar medicul trebuie să colaboreze și cu un asistent tehnician, ceea ce e mai dificil în mediul rural”,  a apreciat medicul stomatolog Gheorghe Cotae, președintele Colegiului Medicilor Dentiști Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.