Prima paginăRomanCultural

Oameni de seamă – Vasile şi Minodora Ursachi, părinții muzeelor romaşcane

Dimensiune text

Iunie, 1957. Examen de bacalaureat la Liceul „Roman-Vodă”. Preşedintele comisiei, profesor universitar doctor academician Mircea Petrescu-Dâmboviţa din Iaşi, renumit specialist în arheologie, N. Gr. Steţcu, I. Teştiban, Iancu Avraam, I. Reţeanu, profesori de marcă ai liceului, cărturari recunoscuţi în ţară, află acum fericit prilej de sfat înţelept şi sprijin puternic în împlinirea visului cu lungime de mai bine de-un veac: înfiinţarea unui muzeu de istorie la Roman.

Bun cunoscător al prestigiului istoric şi cultural al urbei noastre muşatine, dintru început, Mircea Petrescu-Dâmboviţa sprijină hotărât împlinirea visului. La chemarea lui, vin la Roman Iulian Antonescu, directorul Muzeului Regional Bacău, abia înfiinţat, şi Vasile Ursachi, absolvent al Facultăţii de Istorie din Iaşi, discipol al marelui profesor.

Bănuim înălţimea dialogului. Întâlnirea acestor spirite înalte a fost uvertura unei opere ziditoare de foarte mare însemnătate pentru istoria Romanului, a ţării şi, chiar, a istoriei universale.

Prin vot unanim, Vasile Ursachi a fost numit directorul viitorului Muzeu de Istorie din Roman.

1 septembrie 1957

Toamnă de aur. Soţii Vasile şi Minodora Ursachi, proaspăt absolvenţi ai Facultăţii de Istorie – Filologie – Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, vin la Roman. Tineri, frumoşi, mlădii, moldoveni cu suflet arzând. Istorici de chemare reală, ei s-au cuprins de-ndată de fiorul din taina adâncă a frumuseţii Cetăţii lui Roman. Au venit şi au rămas aici pentru toată viaţa. Turnul Episcopiei, zidire a strălucitului ierarh Melchisedec, le-a fost mereu semn de lucrare înaltă.

Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie

La 1 septembrie 1957, ia oficial fiinţă Muzeul de Istorie din Roman. Zestrea de început – opt piese de bronz. Vârful strălucirii lui de azi – 250.000 de piese. Adăugăm: multe dintre piese sunt rarităţi şi unicate. Categoric, aflăm aici rodul unei munci jertfelnice, în vreme lungă, săvârşită cu înaltă pricepere profesională, diplomaţie, înţelepciune şi dârzenie dacică. S-a lucrat năvalnic, şantier după şantier. S-a lucrat în har. Cu sprijin puternic moral şi material din partea confratelui prieten Iulian Antonescu, al multor directori de fabrici şi instituţii reprezentative, al unora dintre aleşii locali, profesori.

Primele săpături arheologice (Tabăra – Moldoveni), începute chiar în septembrie 1957, scot la lumină obiecte de mare frumuseţe artistică şi, atunci, în străfulger de uimire, s-a născut Secţia de Artă, ce va funcţiona în cadrul Muzeului de Istorie (Mai târziu, „din coasta” lui va lua fiinţă Muzeul de Artă din Roman).

Prin vreme, colecţiile prindeau număr impresionant de mare şi valoros. Concomitent cu această permanentă creştere, directorul arheolog Vasile Ursachi avea să poarte luptă dublă: pentru dobândirea de locaţii în cuprins mereu mai mare, pe de-o parte, iar pe de alta pentru stingerea opreliştilor puse de către Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, gelos pe belşugul haric în care creştea muzeul romaşcan. Trebuie spus: numele arheologului Vasile Ursachi se face foarte repede cunoscut şi preţuit în ţară şi în străinătate. Întreagă această luptă, de-a dreptul epopeică, e prinsă în cartea „Muzeul de Istorie din Roman, 50 de ani”. Carte admirabilă, mărturisitoare de suflet aprins, carte trăită. Autorul, Vasile Ursachi, marele istoric român, ajuns acum la vârsta senectuţii. Document şi zvâcnire a inimii. Carte densă, amplu structurată într-o amănunţime savant condusă. Nimic nu scapă ochiului scrutător. Izbânzi, amărăciuni, prietenii de suflet şi jocuri scârnave ale oamenilor mici, totul-tot e prins aici ca spre bună luare aminte. Răscolitoare, cartea împreunează misterul muncii arheologului cu pătrunderea adâncă de suflet a filozofului într-un suiş epopeic de admirabilă ţinută literar-artistică.

Domnul Vasile Ursachi, doctor în istorie, expert în arheologie, diplomat universitar, membru titular, de onoare şi corespondent al multor societăţi ştiinţifice, academice, naţionale şi internaţionale, cetăţean de onoare al Romanului, decorat de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul „Meritul Cultural în grad de Comandor”, membru al Adunării Naţionale a Bisericii Ortodoxe Române… A-i nota virtuţile, scrierile, participările la congrese interne şi internaţionale, premiile academice primite ar însemna întocmirea unei cărţi de răsuflet epopeic. Vom spune doar că Muzeul de Istorie din Roman, sub conducerea înţeleaptă a directorului Vasile Ursachi, este, azi, „unul dintre cele mai reprezentative muzee din ţară, depăşind multe unităţi, muzee judeţene”. Mai mult, cercetările arheologice (25 de şantiere) ale ilustrului nostru arheolog „au dus la descoperirea celui mai mare cimitir dacic, cel de la Văleni-Bodeşti, precum şi cercetarea cea mai completă a unei staţiuni de tip dava din ţară” (V. Ursachi). Situl arheologic de la Brad posibilitează curajos o nouă reaşezare a istoriei dacilor.

Vasile Ursachi, istoric ziditor de istorie. Om de mare înălţime spirituală. Cercetările sale din ultimii ani au stabilit definitiv şi vechimea şi importanţa Episcopiei noastre şi a altor biserici voievodale; consilier fiind a propus şi realizat mari şi îndrăzneţe proiecte pentru restaurarea frumuseţii celei dintâi a Romanului; tribun, în momente de cumpănă, când unii întunericiţi gândeau oraşului nostru mutilări macabre, cuvântul său în strigăt de luare aminte a prins izbitura lăncii şi a biruit. Străjer al Cetăţii în veghe neadormită nicicând. Istoric de chemare reală mult aparte, el a înţeles, a pătruns şi a iubit specificul fiinţial al istoriei şi culturii Romanului şi a preluat, continuat şi perfectat prestigiul lui istoric şi cultural. Om rar, binecuvântat!

Muzeul de Artă din Roman

Muzeul de Artă

Muzeul de Artă

Din 1968 are loc transformarea Secţiei de Artă în Muzeu de Artă cu valoare juridică şi cu locaţie aparte (strada Mihai Eminescu).

Cartea „Muzeul de Artă Roman, 50 de ani”, apărută tot în 2007, este scrisă de doamna Minodora Ursachi, directoarea acestei de prestigiu instituţii de cultură. Scriitura diferă aici: vraja rece a documentului e dominată subtil de coeficientul de subiectivitate mult mai bogat şi care devine, gradual, adevărat liant pentru întreaga structură a cărţii – structură artistică. Documentul răsfiră astfel exactitatea datelor celor mai importante în curgere mult mai liberă, iar ciclarea inspirată a amintirilor prinde alonjă filmică, cu rămânere statuară ce se fixează mai în adânc în inimă şi suflet. Modalitatea aceasta-i cea mai potrivită pentru a sublinia identitatea unei cărţi de artă.

Muzeul de Artă, sălaş de bucuria inimii. De tihnă sufletului. Doamna Minodora Ursachi, om de aleasă delicateţe şi adâncă, reală înţelegere umană. De fiecare dată când treci pragul muzeului, te întâmpină cu puternică voie-bună. „Mama pictorilor romaşcani”, cum o numea regretatul Mihail Simion, a urmat un permanent suiş de studiu atent şi variat în tainele artei. A scris nenumărate articole, studii de artă, a conferenţiat la Roman, Bucureşti, Iaşi, a vernisat zeci, sute de expoziţii. Este autoarea unui sincretism de substanţă al artelor (pictură, poezie, muzică). A lansat numeroşi pictori romaşcani şi din întreg cuprinsul românesc. A descoperit romaşcanilor arta europeană, asiatică, americană. A îmbogăţit substanţial colecţiile Muzeului de Artă. Vernisajele, seratele de muzică, poezie rămân de neuitat.

Dacă Muzeul de Istorie a înrădăcinat în romaşcani fiorul tainic al iubirii de istoria neamului, Muzeul de Artă a Cultivat sensibilitatea inimii. Și să nu uităm: Episcopia, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă s-au alcătuit în trinitate ce a hrănit haric şi permanent poporul romaşcan. De bună seamă, şi de aceea, noi romaşcanii, suntem altfel.

Profesor Constantin ADAMOVICI

COMENTARII

WORDPRESS: 0