Roman, Neamț
Căutare site

O oală uitată pe aragaz putea provoca o tragedie

O oală uitată pe aragaz putea provoca o tragedie

Pompierii romașcani au fost înștiințați vineri seară, 6 mai, la ora 19:55, prin apel la 112, despre faptul că se degajă fum dintr-un apartament situat pe strada Mihai Eminescu, în municipiul Roman, informează ISU Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului Roman și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Roman.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că din interiorul unui apartament situat la al doilea etaj într-un bloc de locuințe se degajă fum. Cu ajutorul echipamentelor specifice pentru descarcerare, pompierii au intrat în apartament și au constatat că fumul provenea de la o oală uitată pe aragazul în funcţiune.

„În interiorul unei camere, pompierii au găsit o femeie de 81 de ani căzută, conștientă. Femeia, care a suferit ușoare intoxicații cu fum, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Concomitent cu misiunea de căutare-salvare a persoanei aflată în apartament, pompierii au îndepărtat oala de pe aragaz și au acționat pentru evacuarea fumului. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc. Evenimentul s-a produs din cauza aparatului de gătit lăsat nesupravegheat”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.