Prima paginăNeamt

O nouă victorie a autorităților împotriva zăpezii

Dimensiune text

Autoritățile județene și cele locale și-au dat mâna pentru a scoate din izolare sate și oameni.

 

 

Acțiunea de deszăpezire din satele Romanului este aproape de final. Drumurile județene care traversează comunele, dar și cele comunale au fost desfundate, după cum ne informează autoritățile locale din mediul rural. Câteva porțiuni de drum mai fac obiectul deszăpezirii, după două zile de intervenție în forță a autorităților județene și locale.

Drumul județean 157 A Dulcești – Văleni – Talpa, dar și satul Băneasa din comuna Bozieni, zone predispuse la înzăpezire, au fost scoase din izolare ca urmare a intervenției utilajelor de la DRUPO. În comuna Stănița, doar o porțiune de trei kilometri din drumul comunal DC 62, între localitățile Poienile Oancei și Todireni, mai este blocată de zăpada căzută zilele trecute.

Autoritățile județene au cerut primarului comunei Boghicea să intervină pe tronsonul de drum județean Slobozia – Nistria. „Am fost rugați să deblocăm drumul de la Slobozia până la Nistria, deoarece utilajele din dotarea autorităților județene erau în misiune în alte zone ale județului, afectate de viscol„, a precizat Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea. Intervenția s-a făcut în urma unei înțelegeri între autoritățile județene și cele de la Boghicea, care prevede restituirea de către Consiliul Județean (CJ) Neamț a cantității de combustibil consumate la acțiunea de deszăpezire pe drumul aflat în administrarea CJ.

 

Misiune de salvare pentru o fetiță de trei ani

 

Un echipaj de la salvamont cu o sanie specială, dar și mașina prefectului au fost folosite într-o misiune în care miza era transportarea la spital a unei copile de doar trei ani. Despre situație a fost informat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat, fiind pusă în discuție trimiterea unui elicopter în zonă.

Sâmbătă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a informat că, prin apelarea numărului de urgență 112, a fost semnalat, în satul Ciurea, din comuna Pâncești, faptul că o fetiță de trei ani și jumătate are probleme respiratorii și necesită transportarea de urgență la spital. S-a luat legatura cu Augustin  Holmanu, primarul comunei Pâncești, și cu familia fetiței, iar din descrierea situației s-a considerat necesară solicitarea unui elicopter de la secretarul de stat Raed Arafat. Elicopterul a fost pregatit pentru decolare, dar, până la urmă, nu a mai fost trimis în Neamț, fiind găsită o altă soluție pentru transportarea copilei la spital.

Micuța și mama acesteia au fost transportate de acasă de o echipă salvamont a CJ Neamț, însoțită de un medic. Transportul s-a efectuat cu un ATV cu o sanie-remorcă, pe o distanță de aproximativ un kilometru și jumătate. De acolo, mama și copila au fost preluate de mașina 4×4 a prefectului județului Neamț, Ilie Mitea – aflat în acel moment în zonă alături de echipajele de deszăpezire -, și au fost duse la ambulanța care se afla deja în comună. Micuța a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Roman cu diagnosticul de viroză pulmonară și se află  în afara oricărui pericol. „Fetița acuza febră. Drumul spre satul Ciurea nu era desfundat, iar zăpada spulberată atingea peste 1,5 metri. Utilajul primăriei a ajuns până în dealul satului Ciurea, dar, de acolo, nu a mai putut înainta. A fost nevoie de o autoșenilată pentru a putea ajunge la domiciliul copilului și, de acolo, până în punctul unde utilajul s-a oprit, de unde mama și fetița au fost preluate și duse la ambulanță„, a precizat Augustin Holmanu, primarul comunei Pâncești.

Pe drumul comunal dintre Pâncești și Ciurea, unde exista blocajul care a generat această situație de urgență, prefectul a trimis o freză a CJ Neamț, care a intervenit pentru deblocarea drumului.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • Harakiri 9 ani

    …”satele Romanului”.. Da’ cite sate are Romanu’ asta? O fi redevenit raion si n-am aflat eu ?

  • rom 9 ani

    la foto e din luna decembrie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!