La Spitalul Municipal de Urgență Roman a avut loc, la începutul lunii martie, prima intervenție de Nefrectomie parțială laparoscopică din județul Neamț, o operație pentru îndepărtarea doar a cancerului de la nivelul rinichiului, fără a scoate însă și rinichiul, acesta păstrându-și în continuare funcția în corp, informează reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Numai în ultimul an, la unitatea medicală din Roman au fost efectuate cinci astfel de operații prin operație clasică (cu tăietură), dintre care una a avut un grad ridicat de dificultate fiind efectuată pe un rinichi în potcoavă.
„Această anomalie rară este caracterizată prin lipirea celor doi rinichi în partea inferioară, iar orice complicație apărută în timpul operației putea duce la scoaterea ambilor rinichi și intrarea pe dializă a pacientei”, arată reprezentanții Spitalului Roman.
În urmă cu două săptămâni, a fost efectuată prima astfel de intervenție prin abord laparoscopic, avantajul fiind reprezentat de inciziile mult mai mici și timpul de recuperare mai rapid. Astfel, un pacient de 68 de ani, care s-a prezentat pentru dureri abdominale difuze și lipsă de aer, a fost diagnosticat, în cursul investigațiilor prin Tomografie Computerizată, cu o formațiune tumorală de 3/3 cm la nivelul rinichiului stâng. Având în vedere dimensiunea tumorii, cât și poziția favorabilă, s-a decis efectuarea acestei intervenții prin abord laparoscopic. Durata operației a fost de trei ore, iar aceasta a decurs fără incidente, pacientul fiind externat vindecat la câteva zile postoperator.
„Intervenția a fost efectuată de dr. Edvin Șova, medic primar urolog, și dr. Ion Cojocaru, medic specialist urolog în cadrul Spitalului Orășenesc Buhuși, anestezia generală fiind asigurată de dr. Monica Grigore, medic primar Anestezie și Terapie Intensivă, și as. Lăcrămioara Mineață. Este prima astfel de intervenție chirurgicală efectuată în afara unui centru universitar din zona Moldovei, aceasta fiind efectuată doar la în cadrul Institutului Regional Oncologic din Iași. Investițiile în aparatură și personal efectuate de Spitalul Roman, dar și suportul conducerii cu privire la adoptarea de tehnici chirurgicale noi, fac posibil ca pacienții să beneficieze de servicii de înaltă calitate disponibile până acum doar în centrele universitare”, au mai precizat reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.


Foto: Spitalul Municipal de Urgență Roman










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol