Dacă prin roman-vodistul Jean Mihail, unul dintre ctitorii cinematografiei mondiale, tradiţionala spiritualitate românească dăruieşte şi ea, omenirii, continentul, abia descoperit, al celei de-a „şaptea arte”, prin „miracolul” Liviu Ciulei, la numai patru decenii, creaţia noastră pentru ecran „dobîndeşte – aşa cum afirmă cineastul Georges Sadoul – un frumos loc în arena internaţională”. Un Jean Mihail dominat de un patetism romantic şi cultivînd, avangardistic, pleinairismul şi prim-planul, alături de un Liviu Ciulei care practică „o artă febrilă, pasionantă, cenzurată de luciditate şi traversată de gîndurile şi sensibilitatea contemporană”. Primul culminează cu „Rîpa Dracului”, celălalt cu „Pădurea spînzuraţilor”, căreia unui alt roman-vodist, estetul Virgil Petrovici, îi alătură studiul de faţă, atît de complex şi complet ca „scenariu”, această lucrare unică, premiată, nu de mult, de către „Uniunea Scriitorilor din România”.
Metamorfozele estetice ale „Pădurii” se însumează într-o fericită triadă demiurgică, cele două demersuri creatoare constituindu-se într-o firească şi simetrică „ogivă tematică”: s-a mers, la început, la realizarea unui „film după o carte”, pentru ca acum, diagonalic, să avem o „carte la acest film”. O succesiune fericită, în care viaţa reală se împleteşte cu creativitatea, restrînsă acum la trinomul: Rebreanu – Ciulei – Petrovici. O peliculă dinamică, flancată de tăcerea a două cărţi.
Cuprinsul episodului „de acum” dovedeşte valenţele unui alt „scenariu”, în care se analizează şi se meditează ceea ce ne-a dăruit, senzorial, ecranul, de neuitat, al „Pădurii”. Se porneşte la drum, cum e şi firesc, cu acel „His Masters”, surprins în ipostazele expandative ale unui „a fi”, urmat de un „super-fi”. O biografie „cinecentrică”, de la „Valurile Dunării” şi pînă la „Falanster”, urmată de un „Palmares” pe profil, în care se consemnează toate recunoaşterile de „Ave”, naţionale şi internaţionale, pe care le-a primit ecranizarea ciuleiană, a romanului lui Rebreanu. Se continuă cu cîteva pagini emoţionante în care Magistrul ne transmite, expozitiv sau în dialog, cîteva din secvenţele acelui „Film al Amintirilor”, turnat sufleteşte acum, la împlinirea a 35 de ani de la „crucificarea” cinematografică a lui Apostol Bologa. Cu discreţia unui „terţe persoane” şi nu cu „autoritate” de autor, undeva, Virgil Petrovici, semnatarul competent şi inspirat al volumului, ne încredinţează „Un argument şi cîteva precizări” comentative, cu care să parcurgem, mai departe, impresionantul său edificiu editorial.
„Faţa nevăzută” a filmului este surprinsă în capitolul, cu dimensiuni de „ecran lat”, numit sugestiv: „Recurs la memorie”. Ne întîlnim aici cu acele 25 de mărturisiri, fie directe, fie sub formă de convorbiri, care aparţin celor care au făurit pelicula şi ca prezenţi în faţa lentilelor, şi ca mînuitori de sensuri, aflaţi fiind în afara revărsărilor de lumină ale reflectoarelor. Și toţi, de la Liviu Ciulei la Ovidiu Gologan, ni se destăinuie sincer, unii pe cînd pelicula era încă la masa de montaj, alţii acum, la trei decenii şi jumătate de la primele aplauze, dăruitoare de supremă preţuire. E o proiectare inedită, aproape în premieră, a unui grupaj de „filme interioare”, turnate pe celuloidul imponderabil al sufletului fiecăruia şi de pe care, acum, descifrăm scenariul unor trăiri emoţionante.
Secvenţa cea mai cutremurătoare a volumului, secvenţă ce pregăteşte, parcă, derularea, imediat următoare, a scenariului filmic, o reprezintă acele dialoguri, destăinuiri, purtate cu Liviu şi Fanny Rebreanu, din care se desprinde geneza acestui roman dureros: condamnarea la o moarte asemănătoare, prin spînzurare a fratelui scriitorului, Emil. Este anexat, în copie şi acel blestemat „Ordin de zi”. Urmează „personajul principal” al cărţii şi anume „Scenariul regizoral” al filmului inspirat după romanul: „Pădurea spînzuraţilor”, precedat fiind de acea distribuţie istorică a rolurilor şi acţiunilor colaterale. Ne găsim acum în faţa variantei intime a realizării cinematografice, alcătuită din 85 de secvenţe, fiecare cu textul şi cu cadrul, material – acţional, în cauză. Consecvent cu viziunea sa editorială, autorul Petrovici însoţeşte şi această parte, cu numeroase reproduceri fotografice, evidenţiindu-se, prin aceasta, unitatea de creaţie a celor trei: Liviu Rebreanu, ca romancier, Titus Popovici, ca autor al scenariului şi Liviu Ciulei, ca regizor.
Drept o apoteozare a drumului parcurs, finalul cărţii se va opri la cîteva analize şi comentarii, ce s-au făcut, în aceste trei decenii şi jumătate, în ţară şi peste hotare, de către mari filmologi şi critici de artă. Ne întîlnim aici cu secvenţe concluzive autoritare, încărcate de monovalenţă apreciativă şi nu desfăşurate în perimetrul probabilistic al eseului. Iar autorul lucrării este, pe mai departe, prezent cu date complementare, încît „subsolul” multiplelor pagini ale volumului se constituie, metaforic, ca o a doua „pseudo-parte” a cărţii sale.
Realizarea editorială a lui Virgil Petrovici readuce, pe prim plan, ca pe o cerinţă antologică a societăţii contemporane şi ca un strigăt al responsabilităţii ei, problema jertfirii semenului uman. Războiul trebuie regîndit ca o moarte a unei conştiinţe şi nu numai a unui om, drept un „endorăzboi” şi nu doar o eroicizare a unei protoplasme sacrificate, aşa cum, la noi, se impune acum viziunea psihologistă, epurată de tentaţia unui documentarism obiectiv şi epic, pe care cei doi autori ai „Pădurilor” – Rebreanu şi Ciulei – au promovat-o. Prin „Pelicula de excepţie” de care se ocupă competent autorul de
sorginte muşatine, se surprinde indirect şi faptul că „tema morţii aproapelui tău”, atît de prezentă în cultura română, s-a perindat prin toate artele, de la „Mioriţa” la Eugen Ionescu şi de la „Voroneţ”, la „Oedipul” enescian, aparţinînd de acum, prin „Spînzuraţii” din „Pădurea” rebreniană a lui Ciulei şi a celei de a „Șaptea”.
Dar, aşa cum comentează autorul prezentei lucrări, toate aceste Arte trebuiesc a fi, spre a ne dărui esenţa lor, nu doar văzute, auzite şi răsfoite, ci, mai mult decît atît, privite, ascultate şi regîndite. Altfel, parafrazîndu-l pe Malraux, „secolul al 21-lea”, estetic, „nu va mai fi deloc” .
de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna septembrie 2003
Comentarii