Prima paginăActualitate

O altă petrecere întreruptă de Poliție, în acest weekend

O altă petrecere întreruptă de Poliție, în acest weekend

Dimensiune text

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Duminică, 17 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la organizarea unui eveniment privat, un botez, în incinta unei locuințe din localitatea Bodești, la care participă mai multe persoane. Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificate opt persoane. Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite de Legea nr. 55/2020, în valoare totală de 11.000 de lei, iar evenimentul a fost oprit.

O altă petrecere, organizată sâmbătă la un local din Piatra Neamț, cu participarea a circa 150 de persoane, a fost întreruptă de Poliție, fiind aplicate amenzi de 10.000 de lei.

„Aducem în atenția cetățenilor faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private”, arată reprezentanții IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 140 de polițiști și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate nouă acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 52 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 40 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.605 de persoane. Echipele de control au depistat 81 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

Alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, iar una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 27.000 de lei.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în conformitate cu art. 352 din Codul penal.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0