În momentul investirii în funcţia de manager interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, medicul radiolog Mihaela Banu a completat, conform obligaţiei legale, o declaraţie de avere. Potrivit acesteia, medicul este coproprietar, împreună cu soţul, al unui teren intravilan de 420 de metri pătraţi pe strada Matei Millo, din Roman, precum şi al unei case de locuit de 180 de metri pătraţi, care a fost construită în 2012 pe acel teren. Noul manager al spitalului mai deţine o treime dintr-un spaţiu comercial de 180 de metri pătraţi, situat pe strada Ștefan cel Mare din Roman.
În declaraţia de avere este menţionat şi faptul că noul manager interimar al spitalului deţine un autoturism Peugeot, fabricat în anul 2005, şi că doctorița Mihaela Banu a acordat un împrumut, în nume personal, de 30.000 de lei.
În ceea ce priveşte datoriile Mihaelei Banu, aceasta are de plătit, până în 2018, către BCR, un împrumut de 23.000 de euro, pe care l-a obţinut în 2008; un altul către Libra Bank, până în 2022, de 80.000 de lei, împrumutaţi în 2012, plus alţi 100.000 de lei, către două persoane, până în 2018, respectiv 2030.
Referitor la veniturile familiei Banu, conform declaraţiei de avere a noului manager, acesta obţine venituri de 40.339 de lei pe an, în urma contractului individual de muncă încheiat cu Spitalul Municipal Roaman, şi 10.900 de lei, datorită unui contract individual de muncă semnat cu o clinică din Piatra Neamţ. Soţul noului manager primeşte 6.600 de lei anual, în urma unui contract individual de muncă cu societatea Pro Construct Profesional Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol