Prima paginăSanatate

Noi focare cu zeci de cazuri COVID-19 în județul Neamț

Noi focare cu zeci de cazuri COVID-19 în județul Neamț

Dimensiune text

 

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a prezentat, la finalul acestei săptămâni, situația cazurilor de infecție cu coronavirusul COVID-19 în județ, conform raportării de la data de 16 octombrie.

Astfel, în județul Neamț, de la începutul pandemiei, fuseseră înregistrate 4.606 cazuri COVID-19. Au fost raportate 133 decese – 60 de femei și 73 de bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități. Au fost testate 15.742 persoane, fiind lucrate în total 47.556 teste.

 

 

Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile erau Piatra Neamț, cu 335 de cazuri, și municipiul Roman, cu 233 de cazuri. Au fost înregistrate 56 de cazuri cu vârsta sub 19 ani.

În perioada 9 – 16 octombrie au fost raportate 677 de cazuri noi și 11 decese. În această perioadă au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare.

Astfel, conform DSP Neamț, în Spitalul Municipal de Urgență Roman, în cadrul măsurilor aplicate de limitare a focarelor, au continuat testările, triajul și supravegherea epidemiologică. În urma testărilor personalului din ultimele zile, au fost confirmate 68 de cazuri la salariați, personal medical și administrativ. Persoanele au fost izolate în spitalele suport COVID din județ. Pacienții si personalul medico-sanitar sunt supravegheați clinic, epidemiologic și de laborator.

De asemenea, la Centrul Social Pietricica din Piatra Neamț a fost depistat, lunea trecută, un focar COVID. Din 87 de beneficiari, 25 sunt COVID pozitivi, 62 negativi. Din 36 de salariați testați, șase sunt pozitivi. Beneficiarii pozitivi au fost evaluați – nu au necesitat internare. Starea lor de sănătate este monitorizată zilnic de către personalul centrului, medicii de familie și asistenții medicali. A fost efectuată dezinfecția unității și reorganizate încăperile – cazurile pozitive fiind separate de cele negative. Ancheta este în derulare.

Și la Centrul de Îngrijire și Asistenţă Bozienii de Sus a fost depistat sâmbătă, 10 octombrie, un focar. 81 de persoane sunt infectate SARS-COV-2, din care 55 de beneficiari. Unitatea a fost carantinată începând cu 11 octombrie. Au fost stabilite ture de lucru – 14 zile izolare/carantină în centru, 14 zile izolare/carantină la domiciliu, în funcție de starea clinică și declarația pe proprie răspundere a fiecarui salariat. Salariaților pozitivi li se instituie măsura de izolare la  serviciu / spital / domiciliu. Membrilor familiilor salariaților pozitivi li se instituie măsura carantinei la domiciliu. Salariaților negativi, contacți în focar, li se instituie măsura carantinei la serviciu / domiciliu.

Până vineri nu au fost înregistrate focare în unități de învățământ. La aceeași dată,  419 de persoane confirmate COVID-19 erau internate în cele două spitale suport COVID-19 din județul Neamț. 15 persoane confirmate COVID, un suspect și două persoane cu test COVID negativ erau internate în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

2.875 de persoane infectate SARS-COV-2 au fost externate din spitalele suport COVID din județul Neamț. Până în prezent, DSP Neamț a eliberat 5.241 decizii de carantinare și 1.482 decizii de prelungire a izolării.

„În cadrul DSP Neamț funcționează un call center la care puteți suna dacă doriți informații privind infectarea cu virusului SARS-CoV-2: simptome, ce trebuie făcut dacă ești contact direct cu un caz confirmat, izolarea și carantinarea. Numarul este 021 414 44 33 și poate fi apelat din orice rețea, de luni până vineri, în intervalul orar 9 – 21 și sâmbăta și duminica în intervalul 9 – 17. Atenție! Call-Center -ul DSP nu este un număr pentru urgențe medicale! Dacă aveți o urgență medicală vă rugăm să sunați la 112”, mai arată comunicatul DSP Neamț.

Situația la nivel național

Până luni, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 132.082 de pacienți au fost declarați vindecați, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică (GCS) de pe lângă Guvernul României.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare de ieri, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Conform Prefecturii Neamț, la data de 18 octombrie, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a ajuns la 2,31 în municipiul Roman și la 2,70 în Piatra Neamț, fiind de 1,63 în întreg județul Neamț. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

Până luni, 5.931 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 18.10.2020 (10:00) – 19.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.860.226 de  teste. Dintre acestea, 8.040 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.359 la cerere. Pe teritoriul României, 20.968 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.678 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.407 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 48 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.084 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.497.210 lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 12 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal, mai arată comunicatul GCS.

 

 

 

 

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0