Duminică, 18 mai, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. În municipiul Roman, prezența la vot la închiderea urnelor a fost de 47,31% (față de 41,53% acum două săptămâni), cei mai mulți dintre alegători votându-l președinte pe candidatul independent Nicușor Dan.
Conform datelor Autorității Electorale Permanente (AEP), la nivelul municipiul Roman au fost exprimate 25.161 de voturi valabile. Dintre acestea, 14.015 (55,70%) au fost pentru Nicușor Dan, în timp ce 11.146 (44,30%) i-au revenit candidatului partidului AUR, George Simion. Nicușor Dan a mai câștigat votul urban în municipiul Piatra Neamț (60,92%) și în Tîrgu Neamț (52,90%), dar și în mediul rural în comunele Tămășeni, Cordun, Săbăoani, Gherăești, Botești, Ruginoasa, Podoleni, Alexandru cel Bun, Bodești și Ghindăoani.

La nivelul județului Neamț, cele mai multe voturi i-au revenit lui George Simion, 112.895 (52,47%), în timp ce Nicușor Dan a luat în județ 102.270 de voturi (47,53%). În zona de est a țării, Nicușor Dan a câștigat doar în județele Iași (58,67%) și Galați (51,96%). La nivel național, Nicușor Dan a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale, când, puțin după ora 12 a nopții de duminică spre luni, numărătoarea oficială a voturilor i-a atribuit 50%+1 dintre voturile valabil exprimate în țară și în diaspora.
După miezul nopții, primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, le-a mulțumit romașcanilor pentru votul exprimat duminică:
„Victoria de astăzi la alegerile prezidențiale este o confirmare clară că Romanul rămâne un oraș european, cu valori solide, ancorat ferm în direcția Vest, înspre democrație, dezvoltare, stabilitate, NATO și Uniunea Europeană. Prin votul vostru, ați spus un NU răspicat extremismului și manipulării, și un DA hotărât drumului drept, al normalității și progresului. Ați demonstrat că suntem o comunitate matură, conștientă și unită în fața pericolului. Știu că pentru mulți dintre voi a fost și un vot din teamă. Dar tocmai în momentele în care frica bate la ușă, oamenii devin curajoși cu adevărat. Iar astăzi, Romanul a fost curajos. În covârșitoarea majoritate a secțiilor de vot, Nicușor Dan a fost alegerea voastră, o alegere care ne onorează și ne dă speranță.
Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, pentru spiritul civic și pentru mesajul clar transmis: Romașcanii vor dezvoltare, nu regres! Europa, nu dictatură! Viitor, nu trecut! Mi-am asumat, când unii îmi spuneau să nu o fac! Așa sunt eu, analizez, asum și mă implic! Acum, mergem mai departe. Înainte. Împreună.”






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol