Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri nu are căutare printre nemţeni.
Submăsura „Instalarea tinerilor fermieri” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) nu se bucură de prea multă popularitate printre nemţeni. Cu toate că a trecut o lună de când se primesc primesc proiecte în cadrul acestei submăsuri care le aduce fermierilor 50.000 de euro, până acum nu au fost depuse dosare în acest sens. Informaţia este confirmată de Viorel Ilisei, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Neamţ.
„Nu au fost depuse proiecte în Neamţ pentru Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Cred că, începând de luna viitoare, lucrurile se vor schimba în bine. În acelaşi timp, foarte mulţi oameni au venit la noi să îi sfătuim, mai ales referitor la sprijinul pentru tinerii fermieri. Vin aici şi ne consultăm. Îşi fac punctajul, dar, când văd că nu este atât de mare, decid să mai aştepte. Asta este şi explicaţia pentru care nu s-au depus proiecte până acum”, a spus Viorel Ilisei, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Neamţ.
În acest context, reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Neamţ îi îndeamnă pe cetăţenii care vor să acceseze fonduri europene pentru perioada 2014 – 2020, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, să facă unele demersuri din timp, pentru ca noul exerciţiu financiar să-i găsească pregătiţi şi să nu mai piardă din timpul efectiv pentru accesarea proiectelor. Obiectivul Submăsurii 6.1. este creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie. Aceştia sunt încurajaţi să devină competitivi, să se asocieze şi să participe la lanţurile alimentare integrate. Pentru a facilita depunerea proiectelor, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a redus numărul de documente pe care beneficiarii trebuie să le prezinte, atât în etapa de depunere a cererii de finanţare, cât şi în etapa de implementare a proiectului. Astfel, s-a redus numărul documentelor solicitate la depunerea dosarelor, prin eliminarea anumitor acte, cum ar fi: raportul asupra utilizării programelor de finanţare nerambursabilă, certificat ONRC, certificat de înregistrare, adeverinţă privind numărul de animale deţinute. Și numărul hârtiilor solicitate a scăzut, pentru că anumite documente vor fi solicitate la momentul contractării, şi nu la momentul depunerii cererii de finanţare, de exemplu: certificate care să ateste lipsa datoriilor restante fiscale sau acordul de mediu cu studiu de impact. Mai mult, proiectul tehnic va fi depus la semnarea contractului de finanţare, astfel încât beneficiarul nu trebuie să mai cheltuiască bani pentru întocmirea acestuia dacă nu are siguranţă ca va beneficia de cofinanţarea europeană nerambursabilă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol