Roman, Neamț
Căutare site

Neplătit din septembrie, un romașcan a dat în judecată autoritățile italiene

Marcel Imbrea, din Roman, alături de alți 24 de români, a dat în judecată o primărie din Italia. Ei vor să recupereze suma de 20.000 de euro, bani ce reprezintă salariile neplătite din septembrie.

 

 

Situația românilor din Italia nu este deloc roză. Și asta o dovedește povestea a 25 de muncitori români, printre care și cea a lui Marcel Imbrea, de 38 de ani, din Roman, care nu au mai fost plătiți din luna septembrie. În luna noiembrie, presa românească din Italia scria că muncitorii au declanșat un protest spontan pe șantierul la care lucrau, cerându-și drepturile salariale. Pentru că nu s-a rezolvat nimic, ei au apelat la un sindicat și au dat în judecată firma angajatoare și primăria orașului unde lucrau.

 

Situație dramatică

 

Potrivit presei românești din Italia, românii au lucrat luni de zile la construcția unei școli publice din Zugliano (provincia Vicenza), dar nu și-au mai primit salariile de la firma care a obținut contractul. Din 26 noiembrie 2012, 25 de muncitori români au decis să protesteze pe șantier. Primăria din Zugliano, care finanțează lucrările, trebuia să oprească plățile către antreprenorul general, firma Cosmo Haus, condusă de Gianpaolo Nizzoli, și să plătească muncitorii. Nu s-a întâmplat așa ceva, iar sindicatul local Fillea-Cgil a dat în judecată atât firma, cât și primăria.

Muncitorii români sunt în situații limită. „Nu vom înceta să protestăm, până când nu ne vom primi retribuțiile. Sunt în Italia din 2008, locuiesc la Padova cu familia mea, soția și doi copii și, fiindcă firma Cosmo Haus este în întârziere cu plățile, de trei luni nu am putut plăti chiria și, astfel, am primit acum ordin de evacuare. De la o zi la alta, eu și familia mea putem ajunge pe stradă. Am și un împrumut la bancă, pe care trebuie în mod absolut să-l plătesc și nu știu cum să fac„, a declarat Marcel Imbrea.

„Trăiesc în Italia din 2002 și la Padova am lăsat o soție cu doi copii, cel mai mic de numai o lună. Imaginați-vă cât de mult am nevoie de acești bani, care îmi revin de drept. Eu am început să lucrez pe acest șantier pe 2 august și, pentru prima lună, salariul mi-a fost plătit, apoi nu am mai văzut nimic. Nici nu am văzut sau semnat vreun tip de contract„, a declarat Constantin Ciprian Marațiu, colegul de muncă al lui Marcel.

În total, cei 25 de muncitori au de primit 20.000 de euro.

 

 [sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Comentarii 4

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. GELU

    VA RUGAM FRUMOS SA NU MAI DATI ARTICOLE CU ACEST MARCEL IMBREA,NU NE INTERESEAZA CE FACE ACEST INDIVID PESTE GRANITA,DE ASTA NU MAI PUTEM NOI ROMASCANII ? TREABA LUI CE FACE SI DIN CE TRAIESTE,ASA CA MAI LASATI-NE CU STRANIERII. CATI ROMASCANI NU SUNT EXPLOATATI SI BATJOCORITI DE STRAINI,CREDETI CA ESTE SINGURUL ROMASCAN?

  2. anonims

    si nu inteleg ce salarii aveau de trebuie sa recupereze 20000 euro la 25 de persoane ca atunci nu se mai merita sa-o recupereze o sa-i coste mai mult avocatul..cred ca ati gresit voi articoul

    1. Ion

      Articolul este scris bine,atat trebuie sa recupereze, majoritatea muncitorilor lucreaza pe 500-600 sute de euro.Din lipsa banilor si a foamei in tara,acesti oameni care muncesc in Italia, sunt dispusi sa munceasca pe timer ce ,numai sa trimita acasa la familii cate un ban. Vai dumnezeule ce saracie duc acum cu Romanii in Italia,s-a stricat vremurile bune.

  3. Ion

    Si cand ne gandim ca si sotiile noastre ,care muncesc saracele la fundul octogenarilor Italieni, pentru cateva sute de euro, si mai sunt si batjocorite de baietii lor, si noi ne chinuim cu copiii acasa,asta nu e viata.Asa ca va zic o vorba,fie painea cat de rea,tot mai bine-n tara mea.Viata e frumoasa cu familia linga tine.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.