HomeSocialEducatie

Nemulţumiţi de nota la titularizare

90 dintre candidaţii la examenul de titularizare speră să aibă mai multe şanse la o catedră bună după contestaţii.

Aceştia s-au adresat comisiilor de evaluare, cerând recorectarea lucrării, în speranţa că vor obţine o notă mai bună. Cele mai multe contestaţii au depus învăţătoarele şi educatoarele. Notele finale vor fi cunoscute joi, 8 august, când se vor afişa atât pe site-ul Ministerului Educaţiei, cât şi la centrele de examen, după care dascălii se pot prezenta pentru a-şi lua catedrele în primire. Prima etapă a repartizării este programată vineri, 9 august. Sunt aşteptaţi candidaţii care au obţinut note peste 7 şi care pot opta pentru o catedră titularizabilă. „Ședinţa de repartizare este publică. Repartiţia posturilor, atâtea câte sunt, se va face pe discipline, în ordinea mediilor obţinute la examen. Catedrele se distribuie pe loc, modificându-se aplicaţia pentru titularizare a Ministerului Educaţiei”, a spus inspectorul şcolar general adjunct Gabriela Banu, care coordonează mişcarea personalului didactic. Pe 12 august se vor prezenta la repartiţie candidaţii care au obţinut medii peste 7, dar optează pentru o catedră pe o perioadă determinată.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • cadre 11 ani ago

    Pai daca aceste invatatoare- educatoare abia au reusit sa faca si ele cica o scoala pe ici pe colo cu prezenta la cursuri mai putina cum sa aiba pretentii la note bune? ele sunt constiiente de incultura lor , de incapacitatea intelecuala dar spera in minuni.