HomeSanatate

Nemțenii au datorii la sănătate de peste cinci milioane de lei

Suma a fost acumulată în ultimii cinci ani.  

 

 

În ultima perioadă, zeci de oameni s-au trezit cu scrisori de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamț prin care li se solicită să-și clarifice situația financiară. Este vorba despre persoanele care au realizat venituri, altele decât salariații care au calitatea de asigurat.

Conform datelor furnizate de CAS Neamț, în cursul acestui an au fost emise 2.802 înștiințări de plată. Până la 30 iunie 2012, dată la care a fost predată la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) baza de date privind debitorii către Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), au fost emise 706 decizii de impunere din oficiu și 7.096 decizii privind obligațiile principale și accesoriile. „Obligațiile principale sunt sumele care reprezintă asigurarea de sănătate care trebuia achitată, după caz, trimestrial, anual sau lunar, iar accesoriile reprezintă majorările și penalitățile percepute, conform legii, pentru întârziere. Suma totala datorată pentru intervalul 2007-21012 este de 5.070.935,30 lei”, a precizat Lăcrămioara Ilișescu, purtător de cuvânt al CAS Neamț.

Cei care trebuie să plătească această sumă sunt liber-profesioniștii, persoanele fizice autorizate, posesorii de întreprinderi individuale, persoanele care realizează venituri din agricultură, pauperi, persoane care realizează venituri exclusiv din drepturi de autor, închirieri de bunuri, administratorii de firme care nu sunt și salariați. De asemenea, un salariat sau un pensionar care realizează venituri din activități independente sau comerciale este obligat să plătească asigurări de sănătate aferente acestor venituri.

Comentarii

WORDPRESS: 0