Roman, Neamț
Căutare site

Negocieri salariale la ArcelorMittal Roman

Liderul Sindicatului Liber Petrotub, Gheorghe Ciobanu, poartă negocierile salariale anuale cu angajatorul.

Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber Petrotub, se află în negocieri salariale cu conducerea societăţii ArcelorMittal Roman. Deşi se află abia în faza incipientă a procesului, în care aşteaptă documentaţia specifică din partea angajatorilor, liderul de sindicat speră că va avea acelaşi succes ca şi colegii de la ArcelorMittal Galaţi sau Iaşi, şi anume creşterea salarială să se apropie de rata inflaţiei. Au avut loc, până în prezent, două întâlniri între reprezentanţii sindicatului şi conducerea unităţii, în care ambele părţi şi-au prezentat opiniile şi a rămas ca angajatorul să primească punctul de vedere al conducerii firmei de la Luxembourg, pe care să îl transmită, apoi, către salariaţi.

„Conform Legii Dialogului Social şi Contractului Colectiv de Muncă pe care îl avem pentru 2011-2014, am putut întocmi documentaţia necesară pentru negocierea salarială anuală, pe care am adresat-o angajatorului. În acest moment suntem la faza birocratică, în care se întocmesc documentele specifice. Se evaluează posibilităţile, căci abia după ce vom vedea rezultatul exerciţiului financiar pe 2013 vom prezenta un procent cu care ne-am dori să crească salariile. De exemplu, dacă ne uităm ce s-a întâmplat la Iaşi sau Galaţi, în grupul ArcelorMittal din România, creşterea salarială se apropie de inflaţie. Trebuie, totuşi, să ţinem cont de faptul că 2013 a fost an mai greu decât 2012 pentru firmă, cu un profit mai scăzut. Urmează să ne întâlnim cu angajatorul în fiecare miercuri, termen de maxim 60 de zile, până când vom finaliza negocierile”, a declarat Gheorghe Ciobanu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.