Prima paginăNeamt

Neglijență criminală pedepsită cu închisoare cu suspendare

Dimensiune text

Fostul polițist Dragoș Curcudel a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare.

 

 

Și-a lăsat arma din dotare la întâmplare, iar prietenul său a folosit-o pentru a se sinucide. Pentru că nu a respectat regimul armelor și munițiilor, Dragoș Curcudel, fost agent de poliție la Secția Rurală 3 Săbăoani, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată de magistrații Tribunalului Neamț, joi, 24 ianuarie, dar ea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Totul s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 iulie 2012. Atunci, după ce și-a terminat serviciul, Dragoș Curcudel, în vârstă de 33 de ani, s-a dus la prietenul său Florin Dimișcă, de 25 de ani, ai cărui părinți aveau o casă în Săbăoani. În seara respectivă, cei doi au mers la discotecă, astfel că Dragoș Curcudel s-a îmbrăcat în haine civile și a pus pistolul într-un dulap. După mai multe ore în care au petrecut în discotecă, Florin Dimișcă a plecat acasă, fără să-l mai anunțe pe Dragoș Curcudel. Acesta a petrecut până dimineță, iar când s-a întors acasă s-a culcat într-o bucătărie de vară, pentru a nu-și trezi prietenul. În jurul orei 11, când s-a trezit, Dragoș Curcudel l-a găsit pe Florin Dimișcă într-o baltă de sânge, tânărul împușcându-se în cap cu pistolul ascuns în dulap. În aceeași zi, Dragoș Curcudel și-a dat demisia din Poliție. Expertiza balistică din anchetă a relevat faptul că a fost vorba despre o sinucidere.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0