Home

Naţionalele de tenis ale grupei 12 ani au fost amânate

Ploaia a încurcat calculele celor de la Federaţia Română de Tenis, în ce priveşte turneul final al campionatului naţional rezervat grupei 12 ani.

Programate a începe în 16 iunie, meciurile de pe tablourile principale nu au mai avut loc, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Părinţii copiilor înscrişi în competiţia din Bucureşti nu sunt deloc bucuroşi. Au cheltuit bani pe deplasare, cazare şi masă. De la Clubul Atletic Roman, însoţiţi de antrenorul Bogdan Tronciu, au făcut deplasarea Ilinca Amariei şi George Grumăzescu, ambii pe tablourile principale de 64 de jucători, la simplu şi la dublu. Competiţia, rămasă a se desfăşura tot la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, a fost reprogramată. A rămas în vigoare programul meciurilor. George Grumăzescu va juca în primul tur cu Sebastian Gima (LPS CSȘ Constanţa), favoritul numărul 1 la câştigarea titlului naţional, campion european la grupa sa de vârstă. Ilinca Amariei va juca în primul tur al naţionalelor cu Maria Gheorghe (CS Olimpia Bucureşti).

„A plouat trei zile la rând şi s-a ajuns la decizia de a se amâna turneul. Acesta va începe în 6 iulie. Între timp, mulți dintre concurenţii de la naţionale vor participa la alte turnee. Va fi şi cazul lui Grumăzescu, care, la sfârşitul acestei săptămâni, va concura la turneul de categoria I din Oneşti”, a specificat Bogdan Tronciu.