HomeCultural

Muzeografii propun o „Călătorie prin Romanul interbelic”

Joi, 17 mai, începînd cu orele 15.00, Muzeul de Istorie din Roman (Casa Nevruzzi) organizează un colocviu intitulat „Călătorie prin Romanul interbelic”.

 

 

Manifestarea va cuprinde sesiuni de comunicări susținute istoricul Adrian Majuru și muzeograf Iulia Butnariu, care vor prezenta proiectul „Călătorie prin Romanul interbelic”, muzeografii Iulia Butnariu și Dan Spătariu (Muzeul de Istorie Roman) – „Romanul… la feminin”, profesoara Monica Pescaru (Colegiul Tehnic „Petru Poni”) – „Profesori și elevi de altădată”, scriitor Mircea Bostan – „Romanul interbelic într-o retrospectivă antropologică urbană de mileniul III” și preot doctor Florin Țuscanu (Protopopiatul Roman) – „Bisericile Romanului din perioada interbelică”.

„Este o manifestare cu o largă adresablitate și deschidere către publicul romașcan. Am pornit de la inițiativa istoricului doctor Adrian Majuru și a președintelui Asociației pentru Antroplogie Urbană, Marius Neculai, care, alături de muzeografii romașcani, au dorit să ofere «o carte de vizită» a orașului Roman. Bazîndu-ne pe documentele de epocă, fotografii vechi, extrase din presa romașcană, vom aborda Romanul interbelic într-o interpretare specifică antropologiei urbane”, a precizat muzeografa Iulia Butnariu, coordonatoarea evenimentului. Manifestarea este realizată în colaborare cu Primăria Municipiului Roman și filiala Roman a Asociației pentru Antropologie Urbană.

Comentarii

WORDPRESS: 0