Roman, Neamț
Căutare site

Mister în noua alianță politică din Neamț

În cel mult două săptămîni, candidații din județ ai USL și UNPR pentru alegerile parlamentare ar trebui să fie cunoscuți. La nivelul județului, poziția UNPR rămîne un mister.

 

Foto: La sfîrșitul săptămînii trecute, liderii PSD și UNPR au încheiat o alianță la nivel național.

 

Vineri, UNPR a anunțat, printr-un comuncat de presă, că va respecta alianța cu PSD și, prin urmare, va sprijini USL la alegerile de pe 9 decembrie. Luni, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, afirma că pînă pe 15 septembrie se va stabili modul în care se vor repartiza colegiile parlamentare în cadrul uniunii și a alianței.

Doar în Neamț situația este incertă.
Președintele UNPR Neamț, Culiță Tărâță (foto dreapta), stă pe margine și îi ține în șah atît pe cei din PDL și PP-DD – cu care a făcut alianța pentru alegerile locale – dar și pe cei din USL – cu care ar trebui să bată palma, prin ordin de la centru.
Vom vedea cum vom proceda. Nu am discutat nimic cu nimeni, deocamdată. Cel mai probabil, noi va trebui să ne conformăm deciziilor luate la București, dar nu am purtat nici o discuție pe această temă„, a afirmat Culiță Tărâță.

Președintele PDL Neamț crede că lucrurile vor rămîne în județ așa cum au fost și pînă acum. „Opinia mea este că, la nivel local, alianța APEL va funcționa în continuare„, a afirmat Gheorghe Ștefan.

 

De cealaltă parte, reprezentanții USL cred că ordinele de partid vor fi respectate, iar Tărâță va întoarce armele.
„Noi nu am reușit să ne întîlnim pînă acum, deoarece eu am fost plecat în concediu, iar acum sînt în București. Dar o vom face cît de curînd, pentru că, pînă pe 15 septembrie, trebuie negociate colegiile„, a explicat Ionel Arsene (foto stînga), președintele PSD Neamț.

 

 

În județul Neamț sînt opt colegii de deputați și trei de senatori, dar nici un partid nu este pregătit, deocamdată, să spună pe cine va arunca în bătălia electorală

„Există propuneri, dar acestea trebuie discutate. În cadrul USL, la nivel națioanl, se va merge pe paritate. Adică numărul de colegii ale PNL și PC va fi egal cu numărul de colegii ale PSD și UNPR. Spre exemplu, în județele unde PSD stă mai bine vor fi mai multe colegii ale PSD, dar situația se va balansa cu județele în care PNL are mai mulți alegători. Cel mai probabil, în Neamț va fi o repartizare de 5 la 6„, este de părere Dorinel Ursărescu (foto dreapta) președintele PNL Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.