Duminică, 5 decembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Roman.
Conform IPJ Neamț, din primele cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, de 29 de ani, din județul Brăila, conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, a surprins și accidentat un minor, în vârstă de opt ani, din Roman, care era angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni, pe culoare roșie a semaforului electric.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unde a fost diagnosticat cu fractură de gambă, și a fost internat în secția Chirurgie infantilă, urmând a fi supus unei operații chirurgicale.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol