UPDATE: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat minorul de 12 de ani, dispărut la data de 7 decembrie 2021, informează IPJ Neamț.
Miercuri, 8 decembrie, în baza activităților specifice de căutare desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, a fost găsit minorul în vârstă de 12 ani, dispărut la data de 7 decembrie 2021. Cel în cauză a fost depistat de polițiști, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Roman. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe perioada dispariției, acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințat familiei, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Marți, 7 decembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o tânără de 29 de ani, din Văleni, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 12.00, fiul său, Ştefan Constantin Enăşoaie, în vârstă de 12 ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent, informează IPJ Neamț.
Semnalmente: înălţime – 1,50 metri, greutate – 40 de kilograme, ochi căprui, păr șaten, fără semne particulare. La momentul dispariției, minorul era îmbrăcat cu o geacă albastră, pantaloni de trening albaștri având inscripția ,,Armani” pe piciorul stâng, fiind încălțat cu adidași vișinii. De asemenea, acesta avea asupra sa un ghiozdan albastru cu negru, cu inscripția,,Puma”.
„Din verificările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că minorul a mai părăsit domiciliul în repetate rânduri, revenind la scurt timp. Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și a localităților limitrofe, precum și în locurile cunoscute ca fiind frecventate de minor, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț
Comentarii