Minor de 16 ani reținut de polițiștii romașcani, pentru violență în familie

HomeActualitate

Minor de 16 ani reținut de polițiștii romașcani, pentru violență în familie

 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut un tânăr de 16 ani, după ce și-ar fi agresat fizic mama.

Marți, 31 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată de fiul său. Conform IPJ Neamț, din cercetări a reieșit că, în timp ce un tânăr de 16 de ani, aflat sub măsura preventivă a arestului de domiciliu, ar fi părăsit imobilul, pe fondul unui conflict izbucnit între acesta și mama sa, de 34 de ani, ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței, pentru aplanarea altercației intervenind o altă persoană. Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

„În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, informează IPJ Neamț.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0