Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați duminică, 18 iunie, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor de 12 ani a fost victima infracțiunii de tâlhărie. Conform IPJ Neamț, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că în timp ce minorul de 12 ani se afla împreună cu un alt minor de 12 ani, ambii din Roman, în fața unui imobil din municipiul Roman, ar fi fost amenințat cu acte de violență de un minor de 14 ani, care, folosindu-se de un obiect tăietor-înțepător, i-ar fi solicitat banii pe care acesta îi deține asupra sa, deposedându-l de suma de 35 de lei.
Minorul a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita. Luni, 19 iunie, minorul a fost prezentat Judecătoriei Roman, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Comentarii