Ministrul Sănătății spune că va ajuta Spitalul Roman

HomeSanatate

Ministrul Sănătății spune că va ajuta Spitalul Roman

 

 

 

Joi, 2 august, Spitalul Municipal de Urgență Roman a primit vizita ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Aceasta a fost însoțită de o delegație formată din președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și prefectul județului Neamț, Daniela Soroceanu, fiind întâmpinată la Roman de primarul Lucian Micu și de conducerea spitalului.

Prima oprire a oficialilor la Roman a fost în Centrul de Primire Urgențe, unde ministrul Pintea a stat de vorbă cu un pacient. Ulterior, șeful secției Chirurgie, doctorul Dan Arvătescu, i-a prezentat ministrului secția și nevoile din secțiile ATI, Chirurgie și blocul operator. După o scurtă discuție pe linie administrativă, cei prezenți au susținut și o scurtă conferință de presă.

„Vreau să le mulțumesc în primul rând celor prezenți pentru faptul că au ales să viziteze și Spitalul Municipal de Urgență Roman, sper că a fost o vizită utilă. Mă bucură că se demonstrează faptul că administrația nu se face numai din birou, ci și la fața locului, prin vizite în teren, ceea ce este foarte important pentru a cunoaște realitățile din fiecare unitate spitalicească, iar din acest punct de vedere vreau să o felicit pe doamna ministru pentru maniera în care abordează acest domeniu. Sperăm ca toate discuțiile pe care le-am avut astăzi să se transpună în practică și să asigurăm cu toții ceea ce ne dorim cel mai mult, un grad cât mai mare al satisfacției pentru pacienții care ajung la Spitalul Municipal de Urgență Roman”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că va face demersuri pentru ca spitalul din Roman, chiar dacă este spital municipal, să fie tratat ca și celelalte spitale de urgență, astfel încât să aibă parte de aceleași șanse pentru finanțarea proiectelor. Sorina Pintea a apreciat eforturile făcute pe linie locală pentru accesarea de fonduri europene în vederea extinderii ambulatoriului și a promis că măcar o parte din solicitările pentru aparatură va fi avizată pozitiv. Ministrul și-a manifestat public mulțumirea față de modul în care arată spitalul din Roman și față de profesionalismul medicilor de aici, care efectuează intervenții ce se fac, de obicei, în marile clinici. Pe de altă parte, ea a declarat că, prin măsurile impuse de Uniunea Europeană, este nevoie de găsirea unor soluții pentru ca pacienții să rămână cât mai puțin în spital, să fie tratați punctual, dar bine, și cu costuri minime pentru sistemul sanitar.

„Mai importante decât scurta vizită pe care am făcut-o la spitalul din Roman consider că au fost aceste discuții pe care le-am avut cu conducerea spitalului, cu primarul localității și cu președintele Consiliului Județean. De comun acord, am stabilit niște linii de acțiune pe care Ministerul Sănătății să le sprijine, privind modalitatea de investiție în viitor. Programele de finanțare se aplică acum pentru spitalele de urgență județene, dar nu și pentru spitalele de urgență municipale. Atât eu, cât și managerul spitalului considerăm că finanțarea trebuie să vină pentru toate spitalele de urgență. În afară de aceasta, au mai existat solicitări de aparatură pentru secția ATI și blocul operator. Așa cum știți, noi, prin Banca Mondială, am cumpărat deja aparatură pentru ATI și o putem livra și urmează să încheiem procedura și pentru aparatura pentru blocul operator”, a afirmat ministrul Sorina Pintea.

Aceasta spune că și-a propus să facă un număr cât mai mare de vizite în teren, în comunități izolate, pentru a cunoaște cât mai bine problemele pacienților în raport cu sistemul sanitar din România.