Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și ministrul Dialogului Social, Gabriel Petrea, vor fi prezenți, vineri, 19 mai, în județul Neamț, urmând a participa la mai multe activități, informează un comunicat al Prefecturii Neamț.
Astfel, ministrul Florian Bodog va vizita, de la ora 9.00, Spitalul de Neuropsihiatrie „Sfântul Nicolae” din municipiul Roman, după care va merge, la ora 9.30, la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Pe parcursul vizitei la cele două spitale, ministrul Sănătății va fi însoțit de prefectul Vasile Panaite.
Ministrul Gabriel Petrea va fi prezent la Comisia de Dialog Social care va avea loc, de la ora 11.00, în sala de ședințe a Primăriei Roman, și care va fi prezidată de prefectul județului Neamț. De la ora 13.00, ministrul Dialogului Social, alături de prefectul Vasile Panaite, va efectua o vizită la sediul societății ArcelorMittal Roman. Începând cu ora 14.30, în sala de ședințe a Primăriei Roman, ministrul Gabriel Petrea va avea o întâlnire cu reprezentanții ONG-urilor din județul Neamț.
Comentarii