Ministrul Apelor a răspuns favorabil la lobby-ul făcut de deputatul liberal Dorinel Ursărescu, președintele CJ Neamț Culiță Tărâță și prefectul George Lazăr. Prioritare vor fi lucrările la digurile de la Recea și Gâdinți, a căror finanțare trece de 5,5 milioane de euro. Ministrul are în vedere consolidarea podului de la Ion Creangă și alimentarea cu apă a Romanului.
Intervenţiile şi insistenţele aleşilor nemţeni faţă de ministrul Apelor, Lucia Ana Varga, au ca scop rezolvarea unor vechi şi grave probleme, cum ar fi alimentarea cu apă a municipiului Roman şi realizarea digurilor de la Gâdinţi şi Recea. Faptul că deputatul PNL Dorinel Ursărescu, prefectul de Neamţ, George Lazăr, şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Culiţă Tărâţă, au susţinut împreună realizarea şi, deci, finanţarea acestor lucrări de maxim interes pentru locuitorii din zona Roman, ar putea fi exemplu de bune practici pentru politicieni.
„Am găsit audienţă la doamna ministru în legătură cu corecţiile pentru torenţi care trebuie rezolvate în judeţul Neamţ, ca, de altfel, în întreaga ţară. Am găsit, la fel, deschidere şi pentru podul de la Ion Creangă, unde este o problemă deosebit de gravă. Podul are trei sute şi douăzeci de metri şi, ferească Dumnezeu, dacă nu luăm măsurile, acum, până nu e prea târziu, nu ştiu cine îl mai poate face!”, a apreciat Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Intervenţiile aleşilor nemţeni faţă de ministrul Apelor au ca scop rezolvarea unor vechi şi grave probleme, cum ar fi alimentarea cu apă a municipiului Roman şi realizarea digurilor de la Gâdinţi şi Recea.
„O altă prioritate, care este numărul unu, este rezolvarea problemei apei la Roman, unde se pierde firul din cauza secetelor care s-au manifestat în ultimii ani. Știţi prea bine, captarea de apă a municipiului Roman ridică mari probleme şi vor fi necesare fonduri pentru noi captări, pentru a fi evitată situaţia care poate apărea oricând, ca Romanul să rămână fără apă pentru populaţie”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă.
Ministrul Apelor, Lucia Varga, a promis va sprijini Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în rezolvarea problemelor critice pe care le gestionează, motiv pentru care a şi făcut o vizită la podul de la Ion Creangă, unde a fost însoţită de prefectul George Lazăr, de deputatul PNL Dorinel Ursărescu şi de preşedintele CJ Neamţ Culiţă Tărâţă.
„Discuţiile şi analizele despre situaţiile deosebite din Neamţ – zona Roman, avute şi făcute cu domnul prefect şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, în calitatea lor de preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, conduc la concluzia că, în funcţie de priorităţile stabilite de domniile lor, pentru că sunt responsabili direcţi în gestionarea inundaţiilor, vom aloca sumele necesare. Sunt aici pentru a sprijini judeţul, pentru a-i sprijini pe locuitorii Neamţului şi vom aloca fonduri cu prioritate acolo unde lucrările sunt de maximă urgenţă”, a declarat ministrul Lucia Varga.
Îndiguire şi apărare de mal pe râul Siret, la Recea – Ion Creangă
Printre alte angajamente asumate în campania electorală şi urmărite consecvent în acest prim an din mandat, deputatul PNL Dorinel Ursărescu a promis alegătorilor soluţionarea unor probleme vechi, a căror amânare ar putea pune în pericol siguranţa şi bunurile miilor de locuitori din comunele Gâdinţi şi Ion Creangă. Realizarea unor diguri de apărare pe malurile Siretului s-a dovedit nu doar foarte costisitoare, ci şi foarte greu de prins în agenda de priorităţi a miniştrilor de până acum.
„Am găsit la doamna ministru Varga deschiderea şi întelegerea necesare pentru o discuţie tehnică aplicată, cu rezoluţii ferme, adică sume şi termene, ceea ce nu este puţin lucru, mai ales că lucrările de care vorbim au tot fost amânate ani la rând, iar nerealizarea lor ar pune în pericol iminent, în cazul unor inundaţii, nu doar proprietăţile, dar şi vieţile oamenilor din aceste comunităţi”, a declarat deputatul PNL Dorinel Ursărescu.
Lucrările propuse sunt amplasate pe malul stâng al râului Siret, în zona localităţii Recea, comuna Ion Creangă. Necesitatea şi oportunitatea reies din documentaţia pusă la dispoziţie de experţii care au susţinut cauza pledată de parlamentarul romaşcan.
„Urmare a ploilor abundente şi a deversărilor din acumulările din amonte produse în ultimii ani, s-au înregistrat creşteri mari de debit şi nivel pe râul Siret, accentuând eroziunile de mal şi, astfel, punând în pericol localităţile situate pe malul râului Siret şi, mai ales, gospodăriile şi terenurile agricole ale cetăţenilor din localitatea Ion Creangă. Realizarea lucrărilor la acest obiectiv de investiţii este necesară pentru punerea în siguranţă a localităţii Recea, ca urmare a eroziunilor active dezvoltate pe malul stâng al râului Siret”, susţin specialiştii.
Cunoscând zona şi oamenii, deputatul Ursărescu are şi un argument mai aproape de inima lor:
„Prin câte încercări au trecut aceşti oameni, nici nu trebuie să ne mai punem problema care ar fi alte priorităţi, numai dacă avem în vedere pagubele potenţiale, după efectele, din păcate, deja cunoscute, respectiv distrugerea gospodăriilor şi anexelor acestora din localitatea Recea, comuna Ion Creangă, a obiectivelor social-economice din zonă, a drumului comunal, precum şi a terenurilor agricole”, apreciază deputatul romaşcan. Valoarea investiţiei de la Recea pentru realizarea unui dig de apărare cu o lungime de 2,275 kilometri şi o apărare de mal de 1,855 kilometri este de 13.891,440 mii lei / 3.319,261 mii euro, din care lucrări de construcţii – montaj în valoare de 11.878,213 mii lei / 2.838,215 mii euro.
Dig pentru apărarea comunei Gădinți și a romașcanilor
Cel de-al doilea proiect pentru care a făcut lobby deputatul Ursărescu are în vedere realizarea digului de la Gâdinţi, lucrare ce trenează din cauza neasigurării finanţării pe dimensiunea totală a investiţiei. Lucrările sunt amplasate în municipiul Roman şi comuna Gâdinţi, pe malul drept al râului Siret şi pe malul stâng al râului Moldova, urmând ca lungimea finală să fie de 9,8 kilometri, amonte de confluenţă. Datele tehnice sunt abstracte, dar convingătoare: digul de apărare de la Gâdinţi pe malul stâng al râului Siret va avea o lungime de 3.030 metri, cu o reprofilare de 2.343 metri; apărarea de mal drept pe râul Siret va avea o lungime de 120 metri, apărare mal stâng pe râul Moldova – 315 metri, refacere apărare mal stâng pe râul Moldova – 90 metri.
Costurile investiţiei, pentru ambele etape, sunt de 12.103,87 mii lei / 2.733,054 mii euro, din care costuri de construcţii – montaj de 9.549,85 mii lei / 2.156,355 mii euro.
„Trebuie să fac precizarea că, în urma viiturilor repetate, s-au înregistrat importante fenomene de degradare, constând în eroziuni accentuate ale malului drept al râului Siret în zona lucrării de amenajare existente. Investiţia este necesară deoarece prevede refacerea lucrărilor de apărare a malului distruse, asigurând stabilitatea digului de apărare. Prin reprofilarea şi supraînălţarea tronsonului de dig, aval de podul Gâdinţi, se evită inundarea în cazul producerii unor noi viituri şi producerea de efecte de poluare prin posibila inundare a staţiei de epurare a municipiului Roman. Investiţia este oportună deoarece amânarea ei ar conduce la menţinerea unui risc major în cazul producerii unor viituri pe râul Siret”, susţine Dorinel Ursărescu, deputat PNL de Neamţ.
Precizăm că, în anul 2010, în dreptul localităţii Gâdinţi, apele Siretului au inundat peste 100 de hectare de teren, din care 25 de hectare intravilan, au fost afectate peste 82 gospodării şi obiective din zonă, dar şi drumul naţional DN 15.










Da’ de la Nutzy , nici un semn, nici o veste ? Parca stiam ca e deputat de Roman SI Ion Creanga… Sau e suparata pe romascani pentru faptul ca n-a iesit decit pe locul 2 , la alegeri ?Oricum, a ajuns deputat, in rest „sanatate la neamuri”!Peste trei ani poate-i prosteste pe altii. Astept injuraturile „portocaliilor”
auzi bai pesedistule, nu ti-e rusine? pai tu nu vezi ce-i afara? tu crezi ca EA are cum sa ajunga la birou? si nu crezi ca e suficienta o cruce mare si ceva zahar si ulei la alegeri? pai ce vrei sa mai faca doamna deputata?
In pimul rind, nu sint”bai”, ca n-am pascut porcii impreuna.In al doilea rind, nu sint PSD-ist, ci PNL-ist.In al treilea rind , ma intreb daca-i suficient un kil de ulei ca sa-ti vinzi constiintza.In al patrulea rind, si cel mai important, ma bucur ca „madama” v-a aratat(voua, portocaliilor)adevaratul ei „caracter” si „probitatea morala”, acum cind v-a lasat cu buza umflata si cu „fundul pe gheatza” !!
Dupa atatea date prezentate si laude adresa „numai a unora care sunt la putre”nu ati pomenit nimic da data inceperiisi terminarii lucrarilor. Oare dece??. Astetam d=le reporter
nici nu banuiti ce sursa de imbogatire sunt Apele Romane,mai ales Moldova , pe care exista o adevarata „SALBA” de balastiere .Acestea sapa si escaveaza averea tarii.Stiti cine sunt proprietarii acestor balastiere;POLITICIENII,fratilor!Politicienii care si-au dat mana cu ministrul mediului,cu lupul paznic la stana.Iar acestia nu au bani de facut un pod sau un drum asfaltat .Aici evaziune ,ca doar nu credeti ca aceste balastiere sunt inregistrate undeva si platesc din profitul lor ceva pentru stat.Nimic ,totul este al politicianului !!
in urma acestei mari,,investitii,,vor mai intra cativa la puscarie,ca nu rezista ei sa nu puna laba,doamne ajuta.