Roman, Neamț
Căutare site

„Mie nu mi-a cerut nimeni mită”

Afirmaţia îi aparţine primarului Leoreanu, care susţine că Romanul este departe de scandalul în care este implicată Elena Udrea. 

Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, susţine că Romanul este departe de scandalul în care este implicată Elena Udrea, deputat de Roman şi Ion Creangă, ca urmare a acuzaţiilor aduse de procurori împotriva ei în dosarele „Microsoft” şi „Gala Bute”. Printre acuzaţiile care o vizează pe Elena Udrea este şi cea de luare de mită. Anchetatorii susţin că fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului primea un procent de 10% din investiţii derulate în ţară cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale.

„Mie n-a îndrăznit nimeni, niciodată, să-mi facă o propunere indecentă. Iar la noi a contat foarte mult că au rămas fonduri de la municipiile reşedinţă de judeţ şi aşa am primit banii pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, că noi nu am avut decât proiecte pe fonduri europene. Eu nu cred că cineva a cerut mită pentru a da fonduri europene. Asta o pot spune cei care nu ştiu cum se accesează fondurile europene”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu.

Primarul municipiului Roman este de părere că există posibilitatea ca unii primari să fi făcut anumite lucruri din proprie iniţiativă, pentru a da bine în faţa şefilor de partid:

„Am văzut că au fost primari în ţară care au finanţat Gala Bute. Mie nu mi s-a cerut niciodată ceva de genul acesta. Eu cred că au fost şi unii care s-au băgat singuri în seamă şi care au zis că vor să se implice, ca să câştige un element de favorabilitate”.

Edilul Romanului a mai spus că Primăria a acordat contracte doar cu licitaţie şi că acestea au fost verificate, în timp, de Curtea de Conturi şi de Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, fără a se descoperi nereguli.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.