Condițiile din mijloacele de transport în comun revin în actualitate, după ce pe adresa redacției am primit o sesizare din partea unui cititor, referitoare la un microbuz care aparține firmei de transport Pristyl Roman. Sesizarea se referă la o cursă efectuată miercuri după-amiază, 8 octombrie, pe traseul care duce spre comunele Moldoveni – Secuieni, pe imaginile în cauză văzându-se cum, în condițiile unor zile ploioase, picură apă în microbuz.
„Vă transmit un videoclip primit dintr-un microbuz Pristyl Roman. Este microbuzul de pe traseul către comunele Moldoveni – Secuieni. Filmarea este chiar de miercuri, 8 octombrie, în jurul orelor 16 – 18. Mi-e teamă pentru ce urmează la iarnă când frigul va veni și în ce condiții vor fi atunci transportați acești oameni. Dacă considerați că aceste imagini merită să ajungă mai departe, sper să le faceți publice, în speranța unei schimbări”, se arată, între altele, în mesajul care însoțește clipul primit pe adresa redacției.
Referitor la această situație, am solicitat un punct de vedere al administratorului firmei Pristyl Roman, Ionuț Pricope. Acesta a precizat că incidentul nu este din vina companiei, că a fost unul punctual, a fost sesizat și remediat.
„Cunoaștem problema, a fost vorba despre un incident cu niște elevi, abonați, de pe ruta de Cuci, și mașina este posibil să fi ajuns ulterior spre Moldoveni. Mașinile sunt dotate cu două trape pentru ventilație și aerisire – inclusiv pentru situații de urgență – și au un mâner pentru declanșare. Elevii au umblat acolo, șoferul nu a văzut, iar trapa a rămas astfel în afara sistemului de armare și de prindere. Șoferul nu a avut cum să știe de acest lucru, nu poate fi atât de atent – și la condus, și la toate lucrurile pe care le fac copiii în spate. Iar în condițiile în care a plouat continuu zi de zi în această perioadă, s-a acumulat apă în interior pe tubulaturi și s-a prelins. Am văzut și noi ulterior, după sesizările pasagerilor. La momentul la care vorbim, problema a fost remediată. Nu avem cum să anticipăm astfel de incidente, la tot parcul auto pe care îl avem, că e posibil ca niște copii să umble acolo, am fi luat măsuri din timp. Dar, oricum, nu sunt lucruri care să pună în pericol pe cineva. Nu sunt lucruri pe care ni le dorim, dar se pot întâmpla oricui”, a precizat administratorul firmei Pristyl Roman, Ionuț Pricope.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol