Roman, Neamț
Căutare site

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 29 septembrie – 12 octombrie, publicată luni, arată că, în Moldova, până în data de 3 octombrie, vremea se va răci, iar valorile termice se vor situa sub mediile specifice perioadei. Mediile valorilor diurne vor scădea de la 13 grade, până la 11 grade, iar ale celor nocturne de la 7 – 8 grade, spre 4 grade. Ulterior, valorile termice vor fi în creștere; media maximelor va ajunge la 19 – 20 de grade, iar a minimelor la 8 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în prima săptămână din interval, dar mai ales în zilele de 4 și 5 octombrie, când și cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

La munte, variațiile termice semnificative vor fi la valorile diurne, mai ales în prima săptămână din interval. Media maximelor va fi în scădere de la 5 grade, la 3 grade spre finalul primei săptămâni, iar apoi va crește și va ajunge la 12 grade în a doua săptămână. Mediile valorilor nocturne, până în data de 3 octombrie, vor fi în scădere de la 0 grade, spre -2 grade. Ulterior, valorile minime vor crește și vor ajunge în a doua jumătate a intervalului până la 4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în prima săptămână, dar mai ales în jurul datei de 4 octombrie, când și cantitățile de apă vor putea fi însemnate.

 

 

 

Ziarul de Roman este acum și pe Threads by Instagram.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.