Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 25 august – 7 septembrie, publicată luni, arată că, în Moldova, vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, mai ales în timpul nopților și dimineților, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 23 – 25 de grade și minime în general de 8 – 10 grade. O perioadă cu vreme caldă va fi între 28 august și 2 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi în general de 30 – 32 de grade, iar pe timpul nopților vor fi minime de 14 – 16 grade. După 3 septembrie tendința temperaturii va fi de scădere, astfel maximele se vor situa în jurul a 26 de grade, iar minimele vor fi de 13 – 14 grade. Averse izolate mai sunt posibile în prima zi a intervalului, iar următorul interval cu ploi ar putea să apară în această regiune după 3 septembrie.
În Dobrogea, media zilnică a temperaturilor maxime va fi în creștere treptată de la 25 de grade în prima zi din interval, până la 31 – 33 de grade în perioada 30 august – 1 septembrie, apoi tendința va fi de scădere ușoară, astfel la finalul intervalului de anticipație (7 septembrie) sunt estimate valori în jurul a 28 de grade. Nopți răcoroase vor fi la începutul intervalului și în această regiune, unde media minimelor va fi de 13 grade, însă pentru finalul lunii august și începutul lunii septembrie sunt prognozate valori tot mai ridicate, ce se vor situa în jurul a 18 grade, cu o tendința de scădere ușoară, după 5 septembrie. Regimul pluviometric se va menține deficitar. Ploi de scurtă durată vor fi posibile la începutul intervalului și după 4 septembrie.
La munte, în primele 2 zile vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 12 – 15 grade și minime de numai 2 – 4 grade, însă până la finalul lunii august (29 – 30 august) se va încălzi treptat și se ajunge la valori pe timpul zilei în jurul a 23 de grade, iar noaptea 10 – 12 grade. În prima săptămână din septembrie, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 17 și 20 de grade, iar a celor minime va fi de 8 – 11 grade. Ploi izolate mai sunt posibil la începutul intervalului, iar după 31 august crește probabilitatea pentru intervale cu ploi cu extindere spațială mai mare.






Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol