Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o infomare vizând intensificări ale vântului, răcire accentuată și ploi moderate cantitativ, pentru întreaga țară, în intervalul luni, 21 septembrie, ora 10 – joi, 24 septembrie, ora 10.
Conform meteorologilor, temporar vântul va avea intensificări, luni (21 septembrie) în cea mai mare parte a țării, iar marți (22 septembrie) în Oltenia, local în Banat, Muntenia și la munte. Vor fi viteze în general de 45 – 55 km/h, iar în zona montană înaltă de 70 – 80 km/h.
Valorile termice vor scădea accentuat (în medie cu 8 – 12 grade), vremea devenind rece pentru această perioadă, luni în jumătatea de nord a teritoriului, iar marți și miercuri și în cea de sud. În general, maximele termice se vor situa între 14 și 21 de grade, iar minimele din nopțile de marți spre miercuri (22/23 septembrie) și miercuri spre joi (23/24 septembrie) vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni, unde vor fi condiții pentru brumă.
Vor fi perioade cu averse, temporar însoțite de descărcări electrice, luni în nord, centru, est și sud-est, apoi și în rest. Izolat va cădea grindină, în seara zilei de luni în special în sud-est, iar marți după-amiază în sud. Se vor acumula cantități de apă de 10 – 15 l/mp și pe arii restrânse de 20 – 30 l/mp. Din noaptea de luni spre marți, la munte, în special la altitudini de peste 1.700 de metri, trecător vor fi și precipitații sub formă de măzăriche, lapoviță și ninsoare.
Vremea pentru următoarele două săptămâni
Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 21 septembrie – 4 octombrie, publicată luni, arată că, în Moldova, valorile termice vor scădea semnificativ, astfel vremea va deveni rece în perioada 21 – 24 septembrie, cu medie a maximelor de 17 – 19 grade. Tendința va fi de încălzire până la final de septembrie, când media temperaturilor maxime va atinge 22 de grade, caracterizând din nou o vreme caldă. La începutul lunii octombrie, prezenta estimare indică o medie a temperaturilor maxime în jurul a 20 de grade. Temperaturile minime fară variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni vor avea o medie de 8 – 10 grade. Vor fi ploi în perioada 21 – 24 septembrie, iar izolat cantitățile de apă pot fi însemnate (10 – 15 l/mp). În restul intervalului de anticipație probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
La munte, vremea va deveni rece în toate zonele montane în zilele de marți, miercuri și joi (22, 23 și 24 septembrie), cu o medie a temperaturilor maxime de 6 – 8 grade. Ulterior se va încălzi treptat, astfel pentru finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie media zilnică a temperaturilor maxime va fi de 12 – 15 de grade. Temperaturile minime vor prezenta aceeași evoluție, o scădere semnificativă în perioada 22 – 24 septembrie, când media acestora va fi în jurul a 0 grade, urmată de o creștere trepată în restul intervalului, spre valori în medie de 4 – 6 grade. Vor fi precipitații în cea mai mare parte a zonei de munte în perioada 21 – 24 septembrie, iar la altitudini mari (de peste 1.700 de metri), trecător și lapoviță și ninsoare. Probabilitatea pentru precipitații scade semnificativ după acest interval.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol