Roman, Neamț
Căutare site

Mediul de afaceri nemțean a crescut cu 150 de firme în 2015

În prima lună din anul 2015, 154 de afaceri noi au luat naştere în judeţul Neamţ, cu 17 mai puţine decât în în aceeaşi perioadă din 2014. În acelaşi timp, 176 de societăţi au avut mari probleme în a supravieţui pe această piaţă competitivă. Patru dintre acestea au intrat în insolvenţă, pentru a încerca să găsească alte strategii de a menţine interesul clienţilor, 49 au suspendat activitatea, 26 de firme au fost dizolvate definitiv, iar 97 au fost radiate de la Registrul Comerţului.

În ceea ce priveşte numărul de societăţi cu răspundere limitată înfiinţate de persoane care abia ce s-au lansat în afaceri, la 31 ianuarie 2015 erau înregistrate, la Registrul Comerţului Neamţ, 173 de SRL-D, dintre care 172 erau în funcţiune, iar una urma să fie radiată.

Studenţii din judeţ au pornit, până la sfârşitul lunii ianuarie, 240 de afaceri, însă numai 166 dintre acestea mai sunt în funcţiune, iar 74 au fost radiate după trei ani de funcţionare.

Firmele noi, înfiinţate în 2015 pe raza judeţului Neamţ, aveau activităţi, în cea mai mare parte, în domeniul comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, dar şi în construcţii, transport sau depozitare.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.