Roman, Neamț
Căutare site

Mediere obligatorie înainte de judecată

Începînd cu luna ianuarie 2013, cele mai multe litigii vor trece mai întîi pe la mediator. Dacă nu se ajunge la un acord între părțile implicate, mediatorul va trimite petenții la instanță.

 

Persoanele fizice și juridice care doresc să se adreseze instanțelor de judecată într-un litigiu vor fi obligate, din luna ianuarie a anului viitor, să participe la ședințe de mediere. Legea nr. 192/2006 privind medierea a suferit mai multe modificări, iar unele dintre acestea vor intra în vigoare începînd cu 1 octombrie.

Medierea va fi obligatorie în cazul litigiilor comerciale de pînă în 50.000 lei, a proceselor de divorț, partaj, pensie alimentară sau a litigiilor referitoare la raporturile de vecinătate. În plus, dacă litigiile se vor soluționa în urma ședințelor de mediere, în multe cazuri, valoarea taxei de timbru va fi înapoiată părților implicate.

„De la 1 octombrie intră în vigoare reglementările privind returnarea taxei de timbru. Cererea adresată instanței privind pronunțarea unei hotărîri care să consfințească înțelegerea părților rezultată din acordul de mediere este scutită de plata taxei de timbru, cu excepția cazurilor în care acordul de mediere privește transferul de proprietate asupra unui bun imobil, alte drepturi reale, partaje și cauze succesorale”, a afirmat mediatorul Petronela Stogrin.

Conform legii, informarea privind avantajele medierii este gratuită, doar ședințele de mediere urmînd a fi plătite de persoanele implicate în litigiu.

„Noi avem obligația să explicăm ce înseamnă medierea, va trebui să eliberăm și documente prin care să confirmăm acest lucru instanței. Dacă solicitanții vor prefera să rezolve conflictul prin mediere, acordul final va fi prezentat notarului sau judecătorului, documentul urmînd a fi întocmit în consecință. Dacă ședințele de mediere nu vor rezolva problema, cei implicați se vor adresa instanței”, a precizat Petronela Stogrin.

De cealaltă parte, judecătorii salută modificările legislative, deși consideră că puțini vor înțelege rolul și avantajele medierii.

„Modificările sînt bine-venite, dar cei care se ceartă în instanță de ani de zile pentru o bucată de pămînt cred că vor veni tot în fața judecătorului, fiindcă așa sînt învățați. Nu știu dacă volumul nostru de muncă va scădea datorită acestor modificări legislative, deși am avea nevoie de acest lucru”, este de părere Marcel Bărbieru, vicepreședintele Judecătoriei Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.