Roman, Neamț
Căutare site

Medicul Radu Maxim a fost trimis în judecată

Medicul Radu Ioan Maxim, şef al Cabinetului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, este acuzat de săvârşirea a opt infracţiuni de luare de mită şi cinci infracţiuni de fals intelectual.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 2 iunie, trimiterea în judecată a medicului Radu Ioan Maxim, şef al Cabinetului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, având măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii a opt infracţiuni de luare de mită şi cinci infracţiuni de fals intelectual, precizează un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alături de medicul Maxim, în dosar au mai fost trimişi în judecată: Maria-Cristina Samson şi Adrian Cichi (sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi instigare la fals intelectual) şi Ghiorghe Cica (sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals intelectual şi uz de fals).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt. Inculpatul Radu Ioan Maxim, şef al Cabinetului de Medicină Legală din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, profitând de faptul că este singurul medic legist din zona municipiului, obţinea foloase necuvenite în îndeplinirea actului profesional în scopul favorizării intereselor unor persoane care au săvârşit diverse infracţiuni sau în interesul unor părţi vătămate. Inculpatul, în perioada martie – aprilie 2014, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în schimbul unor sume de bani (cuprinse între 20 euro şi 200 lei), la solicitarea unor beneficiari precum inculpaţii Maria Cristina Samson, Gheorghe Cica şi Adrian Cichi, atesta, în mod nereal, în certificatele medico-legale eliberate, un număr de zile de îngrijiri medicale mai mare decât cele necesare sau decât cele efectuate în fapt, în vederea agravării situaţiei juridice a agresorilor persoanelor vătămate.

Astfel, inculpata Maria Cristina Samson i-a remis inculpatului Radu Ioan Maxim suma de 200 de lei, pentru a întocmi un certificat medico-legal pe numele fratelui acesteia, victima unei agresiuni, în care să se consemneze în mod nereal un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale, fapt ce s-a şi realizat cu ocazia eliberării de către medic a înscrisului ce urma a fi ataşat într-un dosar penal, în scopul intimidării agresorului.

Aceeaşi sumă i-a fost remisă inculpatului Maxim Radu Ioan de către inculpatul Cica Gheorghe, pentru a întocmi un certificat medico-legal pe numele fiului acestuia, victima unei agresiuni, în care s-a atestat în mod necorespunzător realităţii un număr de zile de îngrijiri medicale (cu zece zile mai mare decât cel care trebuia să se acorde victimei agresiunii în mod real), document ce ulterior a fost folosit în cadrul unui dosar penal în scopul agravării situaţiei juridice a agresorilor fiului acestuia.

De asemenea, inculpatul Cichi Adrian i-a remis aceluiaşi medic suma de 20 de euro, pentru a întocmi un certificat medico-legal pe numele acestuia, în care s-a atestat în mod necorespunzător realităţii un număr de zile de îngrijiri medicale mai mare decât cel care trebuia să se acorde victimei agresiunii în mod real, înscris ce urma a fi folosit de către Adrian Cichi în scopul agravării situaţiei juridice a agresorului său.

„De menţionat că acordarea unor astfel de certificate medico-legale în care se atestă în mod nereal un anumit număr de zile de îngrijiri medicale, faţă de cel care ar fi trebuit acordat solicitantului, acte depuse în cadrul unor cauze penale, are efecte în ceea ce priveşte încadrarea juridica a faptelor, existând situaţii când o faptă a fost calificată, potrivit atestării în fals a medicului, ca fiind o vătămare corporală din culpă, deşi, în realitate, fapta nu e prevăzută de lege.

Totodată, prin documentele medicale emise de inculpatul Radu Ioan Maxim au fost generate consecinţe juridice, existând situaţii în care agresorii au apelat la serviciile medicului în vederea atenuării răspunderii penale sau pentru sustragerea de la răspunderea penală.

Atitudinea şi modul de operare a inculpatului Radu Ioan Maxim este de natură a aduce prejudicii grave înfăptuirii justiţie, ca urmare a atestărilor în fapt efectuate cu ocazia eliberării unor documente medicale care erau depuse la dosarele penale, în condiţiile în care era unica autoritate emitentă a unor astfel de certificate medico-legale la nivel local”
, precizează comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus prin ordonanţă luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de bani ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Neamţ.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.