Prima paginăSocialSanatate

Medicii rezidenţi vor lua bani mai mulţi

Dimensiune text

Începând de la 1 ianuarie, medicii şi farmaciştii rezidenţi primesc o bursă lunară de câte 670 de lei. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, rezidenţii care au un salariu lunar mai mic de 3.000 de lei vor beneficia de o bursă de rezidenţiat de 670 lei lunar. În prezent, salariile medicilor rezidenţi abia dacă depăşesc 1.000 lei lunar. Primii bani ar trebui să îi primească în luna februarie.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. Bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul alocat Ministerului Sănătăţii”, precizează articolul 18 din OUG 103/2013.

În momentul de faţă, 19 medici rezidenţi au contract cu Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Fiecare dintre aceştia studiază într-unul din centrele universitare de medicină din ţară şi urmează ca, după terminarea cursurilor, să vină să ocupe postul pe care l-au obţinut la Roman.

Dublarea salariilor medicilor rezidenţi este una dintre cererile Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, care a organizat, anul trecut, acţiuni de protest, alături de sindicaliştii din sistemul sanitar.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0