La sfîrșitul săptămînii trecute, medicii de familie din întreaga țară s-au întîlnit, la Timișoara, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, unde și-au prezentat propunerile pentru noua lege a Sănătății.
Aceștia au mai prezentat problemele pe care le întîmpină medicina primară, a cărei finanțare a scăzut îngrijorător în ultimii ani. Cu această ocazie, medicii de familie au decis, în unanimitate, să nu inscripționeze cardurile electronice de sănătate.
„Ca să mă exprim plastic, noi refuzăm categoric această nouă cocoașă pusă pe spinarea dromaderului numit medicină de familie. Prin lege, noi sîntem obligați să acordăm servicii medicale, nu soluții tehnologice. Noi am făcut facultatea de medicină, nu cea de informatică. Cardurile au fost deja tipărite, însă refuzăm inscripționarea lor. La modul cum a fost gîndit sistemul, cardurile ar fi urmat să ajungă la noi, iar noi ar fi urmat să chemăm pacienții, să-i trimitem să-și facă analizele, apoi să-i trimitem la casele de asigurări pentru a solicita adeverința de asigurat. Pacienții se întorceau la noi cu toate documentele, iar noi ar fi trebuit să începem inscripționarea cardurilor. Așa ceva nu se poate, pentru că nu mai avem timp de consultații„, a declarat medicul de familie Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.
Comentarii