Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate luni

HomeRoman

Medicii de familie nu vor elibera reţete compensate luni

 

reteta consultatie medic doctor stetoscopMedicii de familie nu au eliberat reţete compensate şi nici bilete de trimitere vineri, 1 aprilie, şi nu o vor face nici luni, 4 aprilie. Medicii de familie protestează, astfel, cu privire la finanţarea medicinei de familie şi negocierea contractului cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În şedinţa comună a Patronatului Medicilor de Familie Neamţ şi Asociaţiei Patronale a Medicilor de Medicina Familiei/Medicină Generală Neamţ, care a avut loc joi, 31 martie, la care au participat medici de familie din judeţ, s-au discutat respectarea legalităţii HG 2000/2016 prin care se prorogă aplicarea noului Contract cadru 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial din 23 martie, având în vedere că orice modificare se anunţă cu cinci zile înainte de către CNAS, conform contractului, precum şi situaţia medicilor de familie din ţară.

„Drept urmare, medicii de familie din judeţul Neamţ au hotărât, prin votul tuturor celor prezenţi, să fie solidari cu toţi medicii de familie din ţară şi, în data de 1 şi  4 aprilie, nu vor elibera documente în relaţie contractuală, deoarece nu au semnat încă actul adiţional. După care vor semna actul adiţional. De asemeni, au hotărât cu majoritatea celor prezenţi că nu vor semna noul contract începând cu 1 iulie 2016, dacă nu va fi modificat Contractul 2016-2017 ţinându-se cont şi de cerinţele medicilor de familie”, precizează un comunicat de presă semnat de doctor Angela Bica, vicepreşedinte al Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, şi de Violeta Bobocea, vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a a Medicilor de Medicina Familie/Medicină Generală Neamţ.

Cerinţele medicilor de familie sunt: creşterea finanţării medicinei de familie la 12% din Fondul de sănătate, aşa cum este în toate ţările Europei, şi dept de negociere real a Contractului cadru şi a normelor de aplicare, „având în vedere că este un contract civil între două entităţi egale în care toţi au drepturi şi obligaţii în mod egal”, mai precizează comunicatul medicilor de familie.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0