HomeActualitateNeamt

Medicii controlează carnea de porc

Aceştia avertizează populaţia să nu cumpere carne de porc decât din unităţi autorizate.

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Neamţ, împreună cu inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului vor verifica, în perioada 15 – 23 decembrie, modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din toate pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, transport, comercializare şi de alimentaţie publică şi vor întreprinde acţiuni de control.

În judeţul Neamţ sunt şapte exploataţii comerciale de suine, cu un efectiv de 66.512 de capete porcine, iar în cele 11.824 de gospodării ale populaţiei sunt 28.573 de capete porcine.

DSVSA Neamţ avertizează populaţia să fie atentă atunci când cumpără carne de porc, pentru a evita toxiinfecţiile alimentare şi infestarea cu parazitul Trichinella. „Populaţia nu trebuie să cumpere carne de porc, produse sau preparate obţinute din acestea de la persoane neautorizate pentru această activitate, precum şi din locuri sau spaţii neautorizate şi nesupravegheate sanitar veterinar. Totodată, sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, pot avea consecinţe grave”, a declarat doctor Constantin Lipan, director executiv adjunct al DSVSA Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 0