Aproape toţi furnizorii de servicii medicale din judeţ riscă să dea înapoi sume importante de bani dacă nu pot justifica cu documente servicile medicale oferite. Mai mult, medicii din mediul rural care încasează diferite sporuri riscă să se aleagă cu dosare penale dacă declară una, iar realitatea din teren se dovedeşte alta.
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ a introdus clauze suplimentare în noul contract-cadrul de finanţare. Conform noilor prevederi, sumele încasate necuvenit de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale reprezintă orice sumă primită de la CAS Neamţ în baza contractului de furnizare de servicii pentru care nu există documente justificative care să confirme realitatea serviciilor prestate şi sunt purtătoare de obligaţii şi accesorii. Accesoriile vor fi calculate potrivit prevederilor legale în vigoare, după împlinirea termenului de scadenţă la plata sumei încasată necuvenit.
Cu alte cuvinte, în cazul în care CAS Neamţ descoperă că un furnizor de servicii medicale nu poate justifica suma încasată, aceasta va trebui înapoiată, inclusiv cu plata de penalităţi şi dobânzi, calculate din momentul încasării. Prevederea se aplică cabinetelor medicilor specialişti din ambulatoriul de specialitate, laboratoarelor de analiză, farmaciilor, spitalelor, servicilor de recuperare şi de îngrijire la domiciliu.
În cazul medicilor de familie, aceştia au obligaţia ca, până pe 30 iunie 2013, să depună la CAS Neamţ declaraţia pe proprie răspundere că îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru funcţionarea cabinetelor, declaraţie care va fi avizată şi de Consiliul Local din raza administrativ-teritorială unde îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. Eventualele diferenţe constatate între declaraţie şi situaţia faptică vor atrage răspunderea civilă şi penală a medicului declarant.
În cazul în care această declaraţie nu va fi depusă până la termen, medicul în cauză nu va primi sporul aferent zonei unde activează. „Cel mai probabil, Casa de Asigurări a văzut că nu sunt bani şi a decis să ia tot de la noi. De exemplu, dacă eu eliberez o reţetă unui pensionar cu venituri mici, dar nu ataşez cuponul de pensie, atunci nu numai că voi plăti această reţetă, dar voi plăti şi penalităţi şi dobânzi. Sau, eu dau reţetă compensate 90% unui pensionar cu venituri sub 700 de lei, dar el a uitat că are în bancă bani pentru înmormântare, bani care produc dobânzi, deci venituri suplimentare. În consecinţă, şi medicul, şi pacientul pot fi acuzaţi de fals în declaraţii. În ceea ce priveşte declaraţia pe propria răspundere, ea este solicitată mai ales medicilor din mediul rural, unde se acordă diferite sporuri. Există sporuri de distanţă faţă de oraş, în funcţie de densitatea locuitorilor, de numărul persoanelor cu ajutor social. De exemplu, la densitatea populaţiei, eu am trecut 75 de persoane pe kilometrul pătrat, dar, conform informaţiilor Institutului de Statistică, densitatea este sub 75. Niciunui medic nu i-a trecut prin cap să facă adrese oficiale la Institutul de Statistică, pentru că multe date de acolo nu corespund realităţii din teren. Cu toate acestea, noi trebuie să folosim aceste date, pentru că, dacă vine un control al casei de asigurări, ni se face dosar penal şi suntem trimişi în judecată pentru fals în declaraţii. Vom ajunge să fim amendaţi numai pentru simplul motiv că respirăm”, a declarat medicul de familie Angela Bica, vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ.
[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
Comentarii