Home

Medalii de aur pentru LPS Roman, premiate acasă, în comuna Ion Creangă

Șase fete au luat medalii de aur pentru LPS Roman, la campionatul național de lupte. Antrenorul emerit Dumitru Artene este principalul responsabil, iar Ancuța Condurat (foto) este lidera unei noi generații de luptătoare de valoare.

 

 

Diana Lupu, Ancuța Codurat, Laura Airinei, Magdalena Caia, Ionela Condurat și Elena Țocu, majoritatea din comuna Ion Creangă, sunt campioanele României la lupte la categoria cadeți, în 2012. Au primit, așa cum meritau de mai mult timp, și premii în bani. Primăria comunei Ion Creangă este cea care a deschis prima drumul, mereu înzăpezit, către poarta unor copii care sunt buni și la învățătură, dar și în sport. Acești copii fac mai mult pentru România decât aleșii ajunși în Parlament, mai mulți acum decât în anterioara legislatură. Pentru ei, pentru acești copii care fac performanță în școală și în sport, se găsesc foarte greu modalități de răsplătire. Un prim pas a fost făcut de Petrică Prichici, primarul din comuna Ion Creangă. A reușit, ceea ce mulți nu înțeleg, să aprecieze valoarea, calitatea.

 

Ancuța Condurat are în meniul obișnuit cartofi și fasole

 

Ancuța Condurat, clasată pe locul I și la învățătură, și la sport, are prea multă modestie când este vorba să se auto-aprecieze: „Îmi doream un rezultat mai bun la campionatele naționale individuale. Am luat medalia de bronz, după ce am câștigat trei dintre cele patru confruntări. Trebuia să le câștig pe toate. Trebuia să mă pregătesc mai bine. Recunosc că actuala campionă națională este mai bună decât mine. Pentru a o depăși, mi-ar trebui mai multă tehnică, dar și condiții de pregătire mai bune, așa cum le are ea, cu medicamentația și alimentația necesare, cu cantonament. Situația mea financiară nu-mi permite să mă hrănesc așa cum trebuie. Se întâmplă des să sar peste masa de prânz. Mănânc și fasole și cartofi, gem, compot și ce este acasă, făcute de mama„. Antrenorul Dumitru Artene întărește spusele elevei, completând, pe de altă parte, necesarul alimentar, nu doar prin vorbe: „La prânz ar trebui măcar o bucată de carne, cam 200 de grame, de pasăre sau vită, cu salată de legume și cu fructe„.

Banii veniți, cât sunt ei, de la autorități, au adus ceva cu ei, bucurie. „Este pentru prima oară când eu și celelalte colege ale mele am fost recompensate și cu bani, de când practic acest sport. Moș Crăciun are grijă de noi„, spune Ancuța Condurat.

 

9,44 este media la învățătură a Ancuței în semestrul I

 

Țara este plină de loaze. Copii precum Ancuța sunt mai rari. Nu are notă mare la matematică, despre care spune că „este un pic mai grea pentru mine. Mai mult de 7 nu am luat și nu este bine„. Are, în schimb, o medie a notelor de 9,44 în primul semestru al anului școlar 2012-2013. Este premiantă, cu coroniță, an de an, din clasa I și până acum. Cea mai mare medie, 9,72, a avut-o în clasa a cincea, la școala din comuna Ion Creangă.

Este greu să ajungi la asemenea cote, în sport și în învățătură, deodată. Disciplinele ei preferate sunt cele de limba română și limba engleză. Ancuța detaliază programul său zilnic: „Mă trezesc la ora 6. La 6 și jumătate sunt în stația de autobuz. La șapte fără zece ar trebui să vină mașina. Nu vine totdeauna la timp, mai ales iarna. Când vine, ajung la școală la șapte și douăzeci. La ora 8 încep cursurile. La ora 13 merg la sală și încep antrenamentele. Dacă vine autobuzul, la 5 și jumătate sunt acasă. Mănânc și mă apuc de teme, apoi. Dacă mai pot, mai citesc. La opt și jumătate sunt în pat și adorm repede„.

Încheie cu o dorință pentru anul care vine: „La anul, vreau să devin campioană națională la cadete, la categoria mea de greutate, 40 de kilograme„.