SCM Petrotub Roman – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-3 (1-1), în etapa a 22-a a Ligii a treia de fotbal.
SCM Petrotub a înregistrat cea de-a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu, 2-3 (1-1) cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, vineri, 1 mai, în etapa a 22-a a Ligii a treia de fotbal, seria I. A fost una dintre cele mai frumoase partide disputate în campionat pe stadionul Moldova, un joc alert, aerisit, în viteză şi în care formaţia oaspete a avut iniţiativa, a fost mai mult în posesia balonului, a construit mai mult, a ratat mult, dar a şi înscris de trei ori. De partea cealaltă, formaţia pregătită de Gabriel Țapu şi Iosif Susanu a încercat să ţină piept iureşului celor din Sfântu Gheorghe şi a reuşit, într-o oarecare măsură, având, chiar, posibilitatea de a egala, către final.
Perioada de tatonare a durat cam un sfert de oră, moment din care oaspeţii au mărit ritmul de joc şi numărul acţiunilor ofensive, având şi un joc bun de pase. Inevitabil, au început să apară ocaziile de gol. Seria acestora a fost deschisă de Fulop, în minutul 20, când a pătruns frontal către careul advers şi a şutat în transversală de la 22 de metri. Au durat doar trei minute până când, la o acţiune foarte rapidă de atac, Stângă a intrat în careu şi, la rândul său, a şutat violent în transversală, mingea revenind în teren la un metru în faţa porţii, de unde a fost prinsă de Ciuclea. Coman a fost cel care şi-a asumat responsabilitatea de a şuta, în minutul 35, iar mingea a trecut puţin pe lângă poartă. În minutul 37, Jakab a scăpat singur la 14 metri, însă Ciuclea a reuşit să pareze. Abia repusă mingea în joc, aceasta a ajuns în posesia oaspeţilor şi, după o centrare de pe flancul drept, Coman a trimis-o, cu capul, în transversală, de la circa 6 metri, spre frustrarea celor de la Sepsi.
În minutul 40, contrar cursului jocului, SCM Petrotub beneficiază de o lovitură liberă de la 30 de metri. Mădălin Popa execută foarte rapid, luând prin surprindere întreaga echipă adversă, cu portar cu tot, acesta rămânând ţintuit în dreapta porţii, neputincios la şutul prin care căpitanul echipei romaşcane a deschis scorul: 1-0. Bucuria gazdelor n-a durat mult. În minutul 44, Coman a pătruns în careu pe stânga, l-a driblat pe Lupuşoru, iar acesta din urmă l-a agăţat şi s-a acordat lovitură de la 11 metri. Stângă a restabilit egalitatea, 1-1.
SCM Petrotub a avut posibilitatea de a reveni la conducere în minutul 50, când Popa a executat foarte bine o lovitură liberă de pe flancul drept. Dutciuc a reluat cu capul din marginea careului mic, dar n-a nimerit poarta. Tot Dutciuc a scăpat singur de la mijlocul terenului, în minutul 55, şi s-a îndreptat spre poartă, însă, imediat ce a intrat în careu, a fost ajuns de un fundaş şi deposedat de minge în momentul şutului, spre dezamăgirea publicului. În schimb, la poarta cealaltă, lucrurile au stat cu totul altfel în minutul 62. Jakab a pasat perfect lui Coman, aflat la câţiva metri de poartă, iar atacantul lui Sepsi a înscris cu siguranţă: 1-2. Un minut mai târziu, Țapu a rămas singur la marginea careului, dar şutul său n-a găsit ţinta. În minutul 64, Marin a trimis cu capul, slab, către propriul portar, mingea a fost interceptată de Damian, însă Ciuclea a reuşit să-şi salveze echipa de la gol. În foarte scurt timp, după un corner la poarta echipei vizitatoare, Marin, complet nemarcat, a deviat mingea cu capul pe lângă poartă, irosind o mare şansă de a egala. În schimb, în minutul 68, Kiss a păcălit defensiva romaşcană şi a marcat cu un şut plasat, la colţul lung, 1-3. Replica romaşcană a venit printr-un atac rapid, finalizat cu şutul pe lângă poartă al lui Alexandru. În minutul 73, Mădălin Damian a avut o execuţie spectaculoasă din mijlocul careului, prin foarfecă, dar portarul a reţinut mingea. Sepsi continuă să zburde şi, în minutul 80, Kiss şi Coman ratează două ocazii mari, cel de-al doilea trecându-şi în cont încă o ratare uriaşă în minutul 82. Un minut mai târziu, Furtună a preluat frumos la marginea careului, a driblat scurt şi a înscris printr-un şut sub transversală, readucând optimismul în tabăra romaşcană. În timpul rămas, SCM Petrotub a forţat egalarea, dar defensiva oaspete a făcut faţă presiunii şi meciul s-a încheiat cu scorul 2-3.
SCM Petrotub: Ciuclea – Lupuşoru, Marin, Carnariu, Stahie, Petrila, Brăescu, Popa, Țapu, Dutciuc, Tofan. Au mai jucat: Rotariu, Alexandru, Furtună şi M. Damian.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Nagy – Răduţoiu, Suciu, Damian, Benes, Molnar, Stângă, Jakab, Kiss, Fulop, Coman. Au mai jucat: Veres, Dorvos, Olah. Antrenor: Dumitru Suciu.
Maricel Benchea (preşedinte, SCM Petrotub): „Am întâlnit o echipă cu jucători de valoare. Noi am fost timizi. Obiectivul nostru, de a ne clasa măcar între primele cinci echipe, încă mai poate fi atins. Mai sunt patru meciuri, din care trebuie neapărat să scoatem puncte”.
Gabriel Țapu (antrenor, SCM Petrotub):
„Pe final, puteam chiar scoate un egal. Nu sunt deloc mulţumit de evoluţia jucătorilor, crispaţi, timoraţi. Am dat cu piciorul unor oportunităţi de a înscrie. Mi s-a reconfirmat că echipa din Sfântu Gheorghe este cea mai bună din serie. Urmează patru meciuri din care sper să scoatem maximum. Trebuie schimbat mult la capitolul atitudine, unde suntem deficitari”.
Rezultate înregistrate în etapa a 22-a: Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti 4-1 (3-1), Ceahlăul II Piatra Neamţ – Aerostar Bacău 0-1 (0-1), CSM Paşcani – Cetatea Târgu Neamţ 1-3 (0-2), SCM Petrotub Roman – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-3 (1-1), Bucovina Pojorâta – FC Zagon 5-1 (2-0). Știinţa Miroslava şi Csikszereda Miercurea Ciuc au stat.
Clasament
| 1 Miroslava | 19 | 15 | 1 | 3 | 36-14 | 46 |
| 2 Pojorâta | 19 | 13 | 3 | 3 | 46-23 | 42 |
| 3 Sepsi | 19 | 12 | 3 | 4 | 34-13 | 39 |
| 4 Tg. Neamţ | 19 | 9 | 6 | 4 | 31-21 | 33 |
| 5 Aerostar | 19 | 10 | 2 | 7 | 27-25 | 32 |
| 6 Roman | 18 | 8 | 2 | 8 | 30-24 | 26 |
| 7 Rădăuţi | 19 | 6 | 7 | 6 | 27-32 | 25 |
| 8 M. Ciuc | 18 | 7 | 3 | 8 | 25-27 | 24 |
| 9 Paşcani | 19 | 4 | 7 | 8 | 24-27 | 19 |
| 10 Lieşti | 18 | 3 | 3 | 12 | 19-39 | 12 |
| 11 Zagon | 18 | 2 | 4 | 12 | 15-42 | 10 |
| 12 P. Neamţ | 19 | 1 | 3 | 15 | 15-42 | 6 |










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol