HomeSport

Meci de cupă europeană în Sala Sporturilor din Roman

HCM Roman va întâlni Corona Braşov luni, 22 seprembrie, de la ora 18, în ultimul meci al etapei a şasea din Liga Naţională feminină de handbal.

Spectacol. Aşa se doreşte şi aşa se presupune că va fi luni seară, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Roman, acolo unde se vor confrunta două echipe de top din Liga Naţională feminină de handbal: HCM Roman şi Corona Braşov, partidă transmisă în direct de postul de televiziune Digisport 2. Indiferent cine va câştiga, trebuie apreciată, inclusiv, valoarea jucătoarelor din cele două formaţii. Este un spectacol la care toţi trebuie să se bucure şi să accepte şi micile greşeli, inclusiv cele de arbitraj. Aşadar, îşi vor testa valoarea şi pregătirea două echipe care, în această toamnă, vor juca în cupele europene. HCM Roman a demostrat şi va mai demonstra că are echipă. Nu este, în acest moment, între primele cinci clasate, spre deosebire de Corona, care n-a pierdut niciun punct, în primele cinci etape.

Ambele echipe au câştigat pe teren propriu, în sezonul trecut

Marţi, 7 ianuarie 2014, s-a disputat meciul tur dintre Corona 2010 Braşov şi HCM Roman, între ocupantele locurilor al doilea şi al treilea. Meciul s-a încheiat cu scorul 23-20 (11-8) în favoarea formaţiei gazdă, aflată în competiţie cu cea din Baia Mare pentru titlul de campioană a României.

Gazdele au deschis scorul, Krumova a egalat din aruncare de la 7 metri şi, după cinci minute de joc, Corona era în avantaj minim, 2-1. Ulterior, echipa braşoveană s-a distanţat la trei goluri, 4-1 şi 5-2. Ultima treime a primei părţi de joc a aparţinut echipei gazdă, care a reuşit să se distanţeze la patru goluri, 11-7, cea mai mare diferenţă înregistrată pe parcursul meciului. Până la pauză, HCM Roman a redus din handicap printr-un gol superb marcat de Stoleru. Începutul părţii secunde a fost al grupării romaşcane, care a înscris de patru ori, primind un singur gol: 12-12 în minutul 42. Corona s-a distanţat, 17-13 în minutul 48. Stoleru, Agrigoroaei şi Horobeţ reaprind flacăra speranţei şi HCM Roman se apropie la 19-18, în minutul 55. Finalul aparţine gazdelor, care speculează câteva greşeli ale handbalistelor romaşcane şi înving cu 23-20.

HCM 01

7 martie

HCM Roman a învins în meciul retur din 7 martie, cu 27-24 (16-12), Corona 2010 Braşov, în penultima etapă a returului Ligii Naţionale. Tereza Pîslaru, portar de clasă mondială, a contribuit decisiv la victoria echipei sale în faţa celei de a doua clasate. Diferenţa din meciul retur putea fi şi mai mare, după cum a decurs meciul într-o anumită perioadă. La fel de bine se poate spune şi că echipa oaspete a fost cât pe ce să egaleze, cel puţin. Rezultatul a stat sub semnul întrebării până în ultimele trei minute, cele decisiv favorabile echipei gazdă. Până spre pauză, ambele echipe au condus, alternativ, la scor strâns. După ce a reuşit să egaleze prin Genkova, în minutul 25, de la 10-12, HCM Roman a continuat seria golurilor consecutive, şase la număr, până la pauză: 16-12. A fost o primă parte a meciului în care Băbeanu a

HCM Roman - Corona Brasov - 7martie2014 - 27-24

înscris toate cele  nouă goluri ale sale din acel meci, în vreme ce Pîslaru a închis poarta, continuând la acelaşi nivel şi în partea secundă.

HCM Roman a condus în permanenţă la diferenţă confortabilă, cea mai mare, 22-16, fiind înregistrată în minutul 41. De acolo, echipa romaşcană a intrat în criză de idei în atac, ratând şi patru aruncări de la 7 metri, consecutiv, Dedu fiind de neînvins. Cu aproape două minute înainte de final, Romanul conducea cu 26-24. După o ratare a echipei oaspete, Ana Maria Horobeţ a închis tabela, 27-24, declanşând hora bucuriei. Au jucat atunci: HCM Roman: Pîslaru, Vişan – Băbeanu (9), Horobeţ (5), Agrigoroaei (4), Genkova (3), Druţu (3), Stoleru (2), Iuganu (1, din 7 metri), Amoagdei, Crap; Corona Braşov: Dedu, Mîrcă – Zamfir (6), Apetrei (5), Tudor (5), Brădeanu (3), Chiper (2), Briscan (1), Manda (1), Pricopi (1), Hotea, Burghel, Cîrstea – antrenor: Bogdan Burcea.

O nucă tare

Laurentiu Leoreanu - primarLaurenţiu Dan Leoreanu (primarul municipiului Roman, preşedinte de onoare al HCM Roman): „Corona Braşov este şi acum o nucă tare, pe care sperăm să o sfărâmăm. Este o echipă foarte puternică. Are jucătoare de mare valoare şi cu multă experienţă. A învins Baia Mare. Acesta e handbalul, frumos. Ne dorim în meciul cu Braşovul un rezultat aşteptat de noi. Sper ca fetele noastre să se mobilizeze şi să câştige. Niciun meci nu seamănă cu altul. Aşa cum a bătut Braşovul în meciul cu Baia Mare, să fie acum pentru noi victoria. Ne trebuie acea încărcătură bună, fără lest. Sunt convins că se vor da goluri multe şi că va fi un meci frumos. Sunt şi orgolii, ca în viaţă. O victorie a noastră ar redemonstra că avem echipă”.

Randament: maximum

Pera FlorentinFlorentin Pera (antrenor principal, HCM Roman): „Două echipe au acumulat punctaj maximum, CSM Bucureşti şi Corona Braşov. Maximum de randament al echipei mele îmi doresc în meciul de luni. Braşovul a venit cu un moral foarte bun după victorie în meciul cu campioana. Și noi parcurgem o perioadă bună, cu trei victorii consecutive. Echipa a crescut şi ne dorim a patra victorie. Mă aştept ca apărarea să fie cel puţin la fel de bună ca în meciul de la Constanţa. În ce priveşte atacul, nu ne mai permitem greşeli în faţa unei echipe de talia celei braşovene. Jucăm la victorie şi vrem să o obţinem. Lotul este valid, atmosfera este bună. Cu multă concentrare şi cu sprijinul publicului, care, cu siguranţă, va umple sala, vom face un joc eficient. Suntem conştienţi de valoarea lotului braşovean, în frunte cu Brădeanu şi jucătoare în echipa naţională. Și noi avem jucătoare valoroase şi cu potenţial. Am încredere în fetele mele. Am arătat şi în sezonul trecut că formăm o echipă competitivă. Este un sezon mai greu. Putem să realizăm ce ne-am propus şi în acest an. Cu paşi mărunţi, vom obţine rezultate pe măsura aşteptărilor suporterilor. Am încercat să recuperăm fetele în timpul cel mai scurt, după deplasarea de la Constanţa. Aici suntem dezavantajaţi faţă de Braşov, având o zi mai puţin pentru refacere. Sunt convins că fetele vor trece peste oboseală şi că vor lupta până la ultima picătură de energie”.

În cupele europene şi în sezonul următor

Lucian Micu - viceprimarLucian Micu (preşedintele HCM Roman): „Dacă ar fi să ne raportăm la meciurile din campionatul trecut, am avut avantaj pe teren propriu şi îmi doresc un joc similar şi acum. Adversara este foarte tare. Cu dăruire şi îmbiţie putem obţine a patra victorie şi să ne consolidăm poziţia în clasament. În acest sezon vrem calificare în faza play-off şi să ajungem cât mai departe în Cupa Cupelor. De altfel, avem o echipă care să poată ajunge în cupele europene şi în sezonul următor. Mai este mult de treabă până atunci. Deocamdată, în această toamnă, vom juca în Cupa Cupelor, manşă dublă, cu echipa suedeză Skuru IK. Ambele meciuri vor fi la Roman, în 15 şi 16 noiembrie, de la ora 17. Ne-am înţeles cu gruparea suedeză în această privinţă şi am primit aprobare de la Federaţia Europeană. Am convenit să suportăm cheltuielile cu organizarea celor două partide. A fost o serie de negocieri finalizate pe formular EHF, cu semnături. Ne-ar fi costat mai mult deplasarea până în Suedia. Însă, până la meciurile din cupele europene, atenţia trebuie să fie îndreptată, prioritar, spre campionatul intern”.

Rezultate înregistrate în etapa a şasea 

Mueşul Târgu Mureş – HCM Baia Mare 21-41 (8-19), HCM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Neptun Constanţa 27-26 (10-15), CSM Bucureşti – CSM Cetate Deva 36-25 (22-12), HC Dunărea Brăila – CSM Ploieşti 34-20 (16-7), HC Zalău – SCM Craiova 22-25 (12-11), CSM Unirea Slobozia – Universitatea Alexandrion Cluj 29-25 (15-13).

Clasament

1 Bucureşti 6 6 0 0 197-123 18
2 Baia Mare 6 5 0 1 199-142 15
3 Braşov 5 5 0 0 148-104 15
4 Brăila 6 5 0 1 181-146 15
5 Craiova 6 4 0 2 130-134 12
6 Roman 5 3 1 1 120-113 10
7 Zalău 6 3 0 3 159-162 9
8 Slobozia 6 3 0 3 149-163 9
9 Vâlcea 6 2 2 2 147-147 8
10 Deva 6 1 1 4 156-189 4
11 Constanţa 6 1 0 5 139-157 3
12 U Cluj 6 0 2 4 165-202 2
13 Ploieşti 6 0 0 6 124-171 0
14 Mureşul 6 0 0 6 134-195 0

primarie handbal

Comentarii

WORDPRESS: 0