Home

Meci de Cupă a României la Ion Creangă, pe terenul nou

Voința Ion Creangă – SCM Petrotub Roman, miercuri, 30 iulie 2014, în faza a doua, națională, a Cupei n partida va începe la ora 17.30.

Ultima etapă de Cupa României la fotbal, în care vor evolua doar echipele din liga a treia sau inferioare, adică faza a doua, va avea loc în 30 iulie 2014. Conform regulamentului, și pentru a evita cheltuieli mari cu deplasarea și cazarea, echipele au fost împerecheate pe criteriu geografic, majoritatea partidelor fiind între formații din același județ. Așa cum era de așteptat, Voința Ion Creangă (liga a patra) va întâlni SCM Petrotub Roman (liga a treia). Meciul va avea loc pe terenul nou, care va fi inaugurat cu această ocazie, al echipei de ligă inferioară, cu începere de la ora 17.30. Din județul Neamț, în această fază a Cupei mai este calificată doar Cetatea Târgu Neamț, formație care va juca în deplasare la Frătăuții Vechi, echipă din județul Suceava. În faza anterioară, Voința Ion Creangă a eliminat echipa de liga a treia Ceahlăul II Piatra Neamț cu scorul 4-3 (4-0).

La SCM Petrotub nu vor evolua câțiva dintre jucătorii de bază

Categoric, SCM Petrotub Roman este cotată ca favorită la calificarea în faza următoare. Pe vremuri, echipe din liga a patra sau a treia reușeau să scoată din competiție echipe din Divizia A. Surprizele sau mai rărit, între timp, ceea ce nu înseamnă că sunt excluse. De aceea se și numesc surprize. Nu pare a fi cazul unei surprize în partida dintre Voința Ion Creangă și SCM Petrotub Roman, afirmație susținută și de Gheorghe Leonte, instructor la Voința: “Mă aștept la un meci frumos, fără pretenții de calificare pentru noi. Nu vom juca din postura de învinși, dar suntem conștienți de diferența de valoare. Vrem să abordăm partida exact ca pe aceea cu Ceahlăul II. Vom juca pe noul teren, prilej cu care vom și inaugura noul stadion”.

“Câțiva dintre jucătorii noștri, între care Marin, Popa și Vlaicu, nu vor juca în acest meci. Vor fi 14 jucători pe care ne vom baza în partida din Cupă. Indiferent de situație, mergem cu gândul la victorie, la calificare în faza următoare și apoi să ajungem cât mai departe. Despre stabilirea componenței seriilor, în campionat, nu mai știm mare lucru. Nu mai știe nimeni ce vor să facă. Noi ne vedem de treabă și așteptăm. După meciul din Cupă, vom intra în stagiu de pregătire centralizată, o săptămână, la Agapia. Vrem să ne concentrăm cât mai mult pe pregătirea fizică, în acea perioadă, fără jocuri de verificare”, a afirmat Valentin Avădanei, antrenor principal la SCM Petrotub Roman.

Programul meciurilor din faza a doua a Cupei României

În faza a doua a Cupei României au fost programate 36 de meciuri, miercuri, 30 iulie 2014, de la ora 17:30. 42 de echipe sunt calificate după disputarea fazei I, lor alăturându-se majoritatea formațiilor din liga a treia, cele clasate mai sus de poziția a opta. Patru dintre cele 36 de meciuri nu se vor disputa, întrucât patru dintre echipe nu s-au înscris sau sunt retrase sau excluse. Astfel, Dinamo II București, CS Ineu (Arad) și CS Podari (Dolj) s-au calificat fără joc în faza următoare, întrucât Sportul Studențesc, FC UT Arad SA și FC U Craiova, cele care urmau a le fi adversare, nu îndeplinesc condițiile de a participa la competiție. Nu se va disputa nici meciul dintre Speranța Biertan (Sibiu) și Metalurgistul Cugir (Alba). Regulamentul prevede ca, în caz de egalitate după 90 de minute, să se treacă în faza prelungirilor, nu mai mult de 30 de minute. Dacă egalitatea va persista, se va recurge la lovituri pentru departajare de la 11 metri.

Inter Cristian (Brașov) – Conpet Ploiești (Prahova)

ACS Urban Titu (Dâmbovița) – Chindia Târgoviște (Dâmbovița)

AS Valea Ursului (Argeș) – SCM Argeșul Pitești (Argeș)

Atletic Bradu (Argeș) – Inter Clinceni (Ilfov)

Voința Snagov (Ilfov) – Juventus București

Unirea Brânceni (Teleorman) – CS Ștefănești (Ilfov)

AS Arsenal Malu (Giurgiu) – FC Metaloglobus București

Dunărea Călărași – FC Afumați (Ilfov)

Gloria Popești Leordeni (Ilfov) – FC Balotești (Ilfov)

Viitorul Buzău – Avântul Conpet Cireșu (Brăila)

Victoria Țăndărei (Ialomița) – Viitorul Axintele (Ialomița)

Granitul Babadag (Tulcea) – Callatis 2010 Mangalia (Constanța)

FC Panciu (Vrancea) – Oțelul II Galați

Sepsi Sfântu Gheorghe (Covasna) – FC Zagon (Covasna)

FK Csikszereda Miercurea Ciuc (Harghita) – Avântul Reghin (Mureș)

Dinamo Onești (Bacău) – Aerostar Bacău

AS Someșul Oar (Satu Mare) – FCM Baia Mare (Maramureș)

Gloria Bistrița 2 (Bistrița Năsăud) – Arieșul 1907 Turda (Cluj)

Rapid Dumești (Iași) – Știința Miroslava (Iași)

Sportul Șimleul Silvaniei (Sălaj) – CS Unirea Jucu (Cluj)

CS Sânmartin (Bihor) – CS Oșorhei (Bihor)

ASU Poli Timișoara – CS Nuova Mamma Mia Becicherecul Mic (Timiș)

CS Vulturii 2009 (Timiș) – CS FC Caransebeș (Caraș Severin)

Minerul Anina (Caraș Severin) – Minerul Motru (Gorj)

Minerul Mededinți – ACS Știința Turceni (Gorj)

Flacăra Horezu (Vâlcea) – Pandurii 2 Târgu Jiu (Gorj)

CSO Retezatul Hațeg (Hunedoara) – CS FC Hunedoara

ACS Transdor Tudora (Botoșani) – Kosarom Pașcani (Iași)

ACS Urban Titu (Dâmbovița) – Chindia Târgoviște (Dâmbovița)

Progresul Frătăuții Vechi (Suceava) – Cetatea Târgu Neamț

AS Milcov (Olt) – CS Vișina Nouă (Olt)