* Oltchim Rîmnicu Vîlcea – HCM Roman 36-26 (18-13)
Așa cum era de așteptat, Oltchim Rîmnicu Vîlcea a cîștigat la pas meciul cu HCM Roman, 36-26 (18-13), din etapa a doua a Ligii Naționale feminine de handbal, ultimul dintre cele patru ale rundei disputate duminică, 9 septembrie.
Formația oaspete a început curajos și, timp de aproximativ 18 minute, a ținut aproape de echipa campioană, care, bineînțeles, a condus în permanență, dar la diferențe mici: 1-0, 2-2, 5-2, 6-4, 8-5, 9-8, 12-9. De la ultimul scor amintit, echipa olteană a început să forțeze desprinderea și, în minutul 27, avea 17-11, cea mai mare diferență a primei părți de joc. Handbalistele romașcane, bine conduse de căpitanul Carmen Stoleru, cea mai bună din tabăra oaspete, au revenit și au redus pînă la 17-13, dar au primit gol direct din aruncare de la 9 metri, în ultima secundă înainte de pauză, 18-13.
Conglomeratul internațional Oltchim, cu jucătoare de șase naționalități și cu antrenor danez, Jacob Vestergaard, a mărit ritmul odată cu reluarea partidei și s-a distanțat la 22-15 (min. 36), diferență care era înscrisă pe tabela de marcaj și în minutul 40, 25-18, respectiv minutul 45, 28-21. Imediat, Pavăl a reușit pentru ultima oară să reducă diferența la șase goluri. Apărarea dîrză a romașcanelor nu a fost, însă, suficientă, ulterior, pentru a le opri pe Brădeanu, Nechita, Curea sau Manea, spre exemplu, consecința fiind desprinderea campioanei la 11 goluri, 33-22, în minutul 53. Finalul a găsit echipa oaspete în atac, cu dorința de a reuși o înfrîngere sub zece goluri, dar nu s-a putut: 36-26. Cele mai multe goluri, nouă, au fost înscrise de Luciana Marin, toate din aruncări de la 7 metri, alte două penalty-uri fiind ratate de aceeași jucătoare, introdusă pe teren de antrenorii Corneliu Bădulescu și Viorel Lazăr doar pentru execuțiile amintite.
Oltchim: Navaro, Ungureanu – Bulatovici (7 goluri, 3 din 7 metri), Brădeanu (6), Nechita (5, 1 din 7 metri), Curea (5), Manea (5), Stanca (2), Barbossa (2), Farcău (2), Pinot (1), Meiroșu (1).
HCM Roman: Vișan, Polocoșer – Marin (9, toate din 7 metri), Stoleru (5), Krumova (3), Pavăl (3), Iuganu (2), Horobeț (2), Gherman (1), Agrigoroaei (1), Goran, Genkova, Din, Joldeș.
Celelalte rezultate înregistrate în etapa a doua: SCM Craiova – Danubius Galați 24-20, Universitatea Cluj – CSM Ploiești 30-21, HC Zalău – Național România 36-15. CSM București – HCM Baia Mare și Dunărea Brăila – Corona Brașov se vor disputa luni, 10 septembrie.
Clasament
1 Craiova 2 1 1 0 49-25 3
2 Zalău 1 1 0 0 36-15 2
3 Brașov 1 1 0 0 40-27 2
4 Oltchim 1 1 0 0 36-26 2
5 Brăila 1 1 0 0 31-22 2
6 București 1 1 0 0 28-22 2
7 Baia Mare 1 1 0 0 24-19 2
8 Cluj 2 1 0 1 57-61 2
9 Ploiești 2 0 1 1 46-55 1
10 Galați 2 0 0 2 42-52 0
11 Roman 2 0 0 2 45-60 0
12 Național 2 0 0 2 37-67 0










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol