Material lemnos confiscat de polițiștii din Săbăoani

HomeActualitate

Material lemnos confiscat de polițiștii din Săbăoani

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic marți, 24 septembrie, în jurul orei 07:30, o autoutilitară ce se deplasa pe strada Toporașului din Săbăoani, care transporta material lemnos, fără a deține documente de proveniență care să ateste proveniența acestuia, informează IPJ Neamț. Polițiștii au procedat la sancționarea conducătoarei auto, în vârstă de 24 de ani, din județul Suceava, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, fiind dispusă confiscarea cantității de 2,88 metri cubi de material lemnos.

La aceeași dată, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat o autoutilitară ce se deplasa pe DN 2 – E 85, pe raza comunei Săbăoani, și care transporta material lemnos. „Deoarece exista suspiciunea rezonabilă că, în autoutilitară se afla o cantitate de material lemnos mai mare decât cea înscrisă în documentele de proveniență, aceasta a fost condusă la Ocolul Silvic Roman, pentru cubarea materialului lemnos de către un specialist silvic. Polițiștii au procedat la sancționarea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Suceava, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, fiind dispusă confiscarea cantității de 2,18 metri cubi grinzi cherestea molid”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

Foto: IPJ Neamț

Comentarii

WORDPRESS: 0