Matematica și-a dat mîna cu albinăritul

Profesoara Camelia Turcea, din comuna Români, a accesat fonduri europene pentru înființarea unei ferme de subzistență.

 

Camelia Turcea, profesoară de matematică la Școala Români, s-a gîndit să îmbine matematica cu albinăritul. Nu pentru că cele două domenii au în comun precizia, ci pentru că salariul tăiat de Guvern ca măsură de reducere a cheltuielilor bugetare, care se ridică acum la aproape 1.200 de lei, nu reușea să fie îndestulător pentru familia ei. „Am luat această decizie din mai multe motive. Unul dintre acestea a fost salariul mic. Am două fete la școală. Apoi, vacanța de vară, de trei luni, îmi permite să-mi umplu timpul și cu alte activități”, a declarat profesoara Camelia Turcea.

În urmă cu 16 ani, familia Turcea își propune să se inițieze în albinărit. „Am început cu un roi de albine cumpărat și cu unul prins într-un copac”, a spus Camelia Turcea. Cel care s-a ocupat îndeaproape de creșterea albinelor a fost soțul Cameliei, Mihai. „Soțul meu este asistent medical comunitar. El a fost primul care a avut curajul să înceapă să se preocupe de albine. A văzut la oamenii în vîrstă cum fac și, pe urmă, a început pe cont propriu. A confecționat stupii, ramele. În felul acesta, a ajuns să aibă 300 de familii de albine”, spune profesoara Turcea.

Lucrul cu albinele a însemnat și o neîntreruptă pregătire teoretică. „Ne-am documentat din lucrări de specialitate, am participat la diverse simpozioane apicole, am făcut o construcție specială pentru stupi și am achiziționat o centrifugă”, spune profesoara.

 

7.500 de euro pentru afacerea cu albine

 

Cu doi ani în urmă, profesoara Camelia Turcea se gîndește să intre, pe cont propriu, în afacerea cu albine. Pentru a-și vedea visul cu ochii, a accesat fonduri europene pe măsura 1.4.1 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență” prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. „Ca să pot accesa fonduri europene, trebuia să am, pe numele meu, 30 de familii de albine. Acum, sînt în al doilea an de finanțare. Prima tranșă de bani am cheltuit-o cu achiziționarea de cherestea necesară pentru confecționarea stupilor. Apoi, am cumpărat faguri artificiali și mătci pentru formarea roiurilor de albine. Această măsură de finanțare mi-a dat posibilitatea de a face cheltuieli cu dotarea pe care, altfel, nu mi le-aș fi permis”, a spus Camelia Turcea. Fondurile nerambursabile pe care cadrul didactic din Români le primește se ridică la 1.500 de euro anual, pe o perioadă de cinci ani. „Acest sprijin financiar mă ajută să dezvolt o fermă de subzistență, adică să ajung la 90 de stupi”, spune întreprinzătoarea.

Nu au fost puțini cei care i-au spus să renunț la idee, nu doar din cauza costurilor, cît și a birocrației. „Nu am cheltuit mai mult de 400 de lei pentru documente. Nu spun că a fost ușor, dar nici imposibil”, spune apicultoarea.

Deși nu există tradiție în creșterea albinelor la Români, inițiativa profesoarei Camelia Turcea a deschis gustul afacerii și altor colegi de catedră. „Reușita noastră a fost un imbold pentru cîțiva colegi învățători să ne urmeze. Este multă muncă și rezultatele nu apar imediat. Dar cîștigurile pot aduce unei familii satisfacția unui trai decent”, a spus profesoara Camelia Turcea.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!