Mărțișor – istoric și obiceiuri

Începutul lui Martie cumulează o serie de semnificaţii şi sărbători, căci ne situăm la început de an, în preajmă echinocţiului de primăvară, 21 martie (9 martie iulian), cînd astrul zilei devine din tot mai puternic, iar zilele egale cu nopţile.

 

 

Obiceiul Mărțișorului datează de vreme îndelungată, arheologii descoperind astfel de amulete realizate cu aproximativ 8.000 de ani în urmă, ceea ce face ca acestă datină să îşi păstreze totuşi însemnătatea şi în zilele noastre.
O valoare aparte îi era atribuită de către strămoşi, pentru că până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol, când natura revine la viaţă.

Astfel, strămoşii noştri celebrau Anul Nou la 1 martie, de sărbătoarea „Matronalia”, închinată zeului Marte, ocrotitorul cîmpului şi al turmelor, căruia îi sunt dedicate sărbătorile primăverii, florilor şi fecundităţii naturii.

 

Semnificaţia şnurului de Mărţişor
Se crede că sarcina realizării acestor mici simboluri le revenea femeilor, care începeau să confecţioneze micile amulete încă din iarnă, din pietricele vopsite în alb şi roşu.
Însă culorile nu au fost alese întîmplător, astfel că şnurul mărţişorului simbolizează principiul purificării vieţii şi înţelepciunii, prin împletirea armonioasă a celor două fire de lînă, cînepă sau mătase. Simbol al sacrificiului, culoarea roşie era atribuită femeii, iar culoarea albă conferită de albul norilor şi limpezimea apelor primăvara era specifică înţelepciunii bărbatului.

Mai tîrziu, în Moldova şi Bucovina acestea erau confecţionate din monede, legate cu un şnur împletit din fire subţiri de lînă şi mătase din aceleaşi culori. Moneda era după rangul celui ce o poartă, de aur, argint sau bronz şi se purta pentru a avea noroc şi vreme bună în tot anul.

Fetele îl purtau la gît timp de 12 zile, apoi îl prindeau în păr şi îl ţineau pînă cînd înflorea primul pom sau pînă la sosirea berzelor. Şnurul se agăţa de o creangă înmugurită, iar cu moneda fetele cumpărau caş, pentru ca tot anul să fie frumoase şi protejate de soare.

În vechime, acest rit aducea foloase şi pentru recolta de peste an, astfel că agăţatul şnurului în copac îi ferea de îngheţ şi favoriza roade bogate.

De asemenea, celor tineri se ofereau mărgele viu colorate înşirate pe un lanţ, gest care semnifica puterea şi norocul, iar Mărţişorul se punea de regulă în zorii zilei pînă să apără soarele.

În Banat, datina spune că fetele nemăritate care se spălă cu apa adunată de pe frunzele fragilor din pădure se vor mărita în anul respectiv, iar în zona Bihoruluiexistă obiceiul ca fetele să se spele cu apă de ploaie pentru a fi sănătoase şi frumoase, obicei care se păstrează şi astăzi. Ele vor purta mărţişoarele pînă cînd cucul va începe să cînte, sau pînă înfloresc primii trandafiri sau cireşi.

 

Cu timpul însă, obiceiul s-a inversat înBucovina. Astfel, în zona Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc, în prima zi de martie sînt răsfăţaţi bărbaţii, femeile fiind cele care oferă mărtişoare sau mici obiecte simbolice. Nu există o explicaţie pentru acest nou obicei, dar acesta se păstrează cu străşnicie. Pe de altă parte, acestea nu pierd nimic dacă fac astfel de gesturi, ci dimpotrivă, ei vor fi impresionaţi, iar de opt martie vor întoarce acelaşi gest femeii.

În Dobrogea,tradiţiile spun că mărţişorul trebuie să fie purtat pînă la venirea berzelor ca mai apoi să fie aruncat spre înaltul cerului.

Tradiţiile româneşti din satele transilvănene dau culoare vieţii şi conferă legendei Mărţişorului marcarea tranziţiei dintre sfîrşitul iernii, anotimpul rece şi întunecat şi venirea primăverii, simbolistica renaşterii şi optimismului. Tot aici mărţişorul este agăţat de poartă, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a îndepărta relele şi blestemele.

Astfel, momentul în care se desface Mărţişorul este unul care marchează biruinţa primăveriişi a Soarelui asupra vremii capricioase din zilele Babelor.

 

 

Legenda Mărţişorului 
Despre mărţişor au apărut numeroase legende, multe dintre acestea invocînd-o tot pe Baba Dochia, personajul popular din mitologia românească. Unele tradiţii spun că firul Mărţişorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de ea în timp ce urcă cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul primăvara la naşterea anului agrar.

Însă, mai înainte de a urca la munte, Baba Dochia îşi necăjeşte nora, motiv pentru care va fi pedepsită.

Legenda spune că, într-o zi rece de iarnă, aceasta o trimite pe noră la rîu cu un ghem de lînă neagră, spunîndu-i să se întoarcă cu el doar alb. Fata a încercat să spele lîna, dar chiar dacă degetele sale au început să sîngereze, culoarea lînii rămînea tot neagră.

De disperare, aceasta a început să plîngă. Impresionat de durerea fetei, Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunîndu-i să spele lîna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lîna şi a constatat cu uimire că lîna s-a albit. Fericită că a reuşit să albească lîna, se întoarce acasă, unde însă nu este bine primită de către soacră, care nu crede povestea norei.

Plecînd la munte cu turma sa, convinsă că primăvara venise, baba Dochia îşi scoate, rînd pe rînd, cele douăsprezece cojoace. Doar că vremea se schimbă, iar totul se tranformă într-o iarnă tîrzie. Dochia şi oile sale îngheaţă, transformîndu-se, conform legendei, în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!