Unul dintre cei mai apreciați preoți franciscani, duhovnic și părinte spiritual pentru seminariști și frați studenți din cadrul Institutului și Seminarului Franciscan din Roman, părintele Anton Demeter, martir al închisorilor comuniste, se pregătește să ia calea fericiților Bisericii. Episcopia Romano-Catolică de Iași și Ordinul Fraților Minori Conventuali din România anunță începerea oficială a primei etape de beatificare a preotului Anton Demeter, în cadrul unei Liturghii solemne care va avea loc la Roman marți, 29 noiembrie.
„Vă anunţăm că la 29 noiembrie 2016, la ora 17.00, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, se va deschide oficial prima etapă a cauzei de beatificare (investigaţia informativă diecezană cu privire la viaţa, virtuţile şi faima de sfinţenie) a slujitorului lui Dumnezeu Anton Demeter, preot franciscan conventual. Sfânta Liturghie va fi prezidată de către Excelenţa Sa Mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de care vor concelebra: fr. Teofil Petrişor, ministru provincial, fr. Damian Gheorghe Pătraşcu, postulator general, fr. Cristian Blăjuţ, vicepostulator, părinţi parohi şi guardiani ai comunităţilor franciscane, preoţi invitaţi din parohiile în care a slujit părintele Anton Demeter. Îi invităm pe toţi cei care au posibilitatea, mai ales pe cei care l-au cunoscut pe părintele Anton, să participe la această sfântă celebrare şi vă îndemnăm să continuaţi să vă rugaţi pentru ca bunul Dumnezeu să-l învrednicească pe slujitorul său de cinstea altarelor şi, totodată, să-i cereţi mijlocire şi ajutor, mai ales pentru cei bolnavi şi suferinzi”, este invitația adresată de Episcopia Romano-Catolică de Iași, într-un comunicat semnat de fr. Virgil Blaj.
Condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru „uneltire contra regimului comunist”
Părintele Anton Demeter s-a născut la 17 septembrie 1925, la Butea. După școala elementară din satul natal, între 1937 și 1945, urmează cursurile gimnaziale și seminariale la Hălăucești. După anul de noviciat la Săbăoani (1945 – 1946), face profesiunea simplă – călugăria. În anul 1948 întrerupe studiile, pe care le continuă în particular, iar apoi în 1952 la Institutul Teologic din Alba Iulia și este hirotonit la 29 iunie 1953. Activează puțin în Moldova și este transferat, ca vicar parohial, la catedrala „Sfântul Iosif” din București, unde lucrează cu mult zel cinci ani, ocupându-se de pastorația tinerilor.
În 1958 este arestat pe motiv de „uneltire contra regimului comunist” și este judecat pentru mai multe delicte: influențarea masei credincioșilor, în special a copiilor și tinerilor, dându-le o educație mistico-religioasă; ruga împreună cu credincioșii pentru episcopii și preoții arestați, care erau considerați de comuniști, criminali și trădători și de faptul că ar fi făcut afirmații dușmănoase la adresa regimului comunist, depășindu-și atribuțiile preoțești. Pentru acestea a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Din cauza durității detenției și a torturilor din închisoare, se îmbolnăvește foarte grav. Supus multor intervenții chirurgicale la coloana vertebrală, rămâne cu picioarele anchilozate. În 1966 revine în Moldova și activează ca vicar la Oțeleni, timp de 13 ani. Se pensionează și se stabilește la Barticești, unde rămâne timp de 14 ani. Se transferă, după 1990, la Institutul Franciscan din Roman, unde activează cu multă râvnă ca duhovnic al elevilor, al studenților și al numeroșilor credincioși veniți de pretutindeni.
„Mare e Dumnezeu, va veni și vremea noastră”
„În 1959, la câteva zile de la încheierea procesului, în timp ce mă aflam în închisoarea Jilava, un ofițer m-a scos din celulă și m-a dus în camera de serviciu, unde am fost supus unui scurt interogatoriu, cu fața la perete. Nemulțumit de răspunsurile mele, ofițerul m-a lovit în spate, la coloana vertebrală, cu un ciocan de lemn. Nu am dat importanță acelei dureri surde, care se accentua. În timp, s-a produs un abces intern, pentru care am fost tratat cu tinctură de iod. Mai târziu, când am fost duși la munci agricole în Dobrogea, durerile de coloană au devenit foarte puternice, pentru ca, mai apoi, să nu-mi mai pot mișca picioarele. În 1960, am paralizat. Următorii trei ani i-am petrecut în spitalul Văcărești – o fostă mănăstire transformată în spital pentru deținuți politici – unde am suferit o operație la coloană. Pentru că m-au adus prea târziu, nervii motor și senzitiv ai picioarelor au fost distruși. După un timp, din cauza unor contracturi și spasme nervoase, mi s-au deformat picioarele, ajungând cu genunchii aproape la gură, drept pentru care am fost mutat într-un spital civil din București, unde am stat pentru alți trei ani. Am suferit apoi șase-șapte operații, la câte trei luni, pentru corectarea poziției picioarelor”, mărturisea – într-un interviu acordat Ziarului de Roman în noiembrie 2002 – părintele Demeter, cel căruia credința i-a dat tăria interioară de a învinge toate obstacolele: „Mare e Dumnezeu, va veni și vremea noastră”.
După o perioadă îndelungată de convalescență, pe 20 decembrie 2006, părintele Anton Demeter, înconjurat de confrații din conventul „Sfântul Francisc” din Roman și de părintele provincial Ion Ciuraru, foarte senin și liniștit a spus „DA” ultimei chemări ce i-a fost adresată de Domnul. A fost înmormântat la cimitirul din Roman.
Beatificarea, un proces complex și îndelungat
Demersurile cauzei au început acum doi ani – conform Ordinului Fraților Minori Conventuali din România: „În urma cererii venite din partea fratelui Damian Pătrașcu, în Definitoriul provincial de la data de 26 noiembrie 2014 s-a decis începerea cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter. Definitoriul general din sesiunea de la data de 12 decembrie 2014, în urma cererii noastre de începere a cauzei de beatificare a Pr. Anton Demeter, a aprobat începerea procedurilor de preinvestigare, iar deschiderea oficială a acestei cauze să fie propusă și promovată de Provincie cu o Moțiune aprobată de Capitulul provincial. Așadar, în Capitulul Provincial Ordinar din 2016 a fost prezentată și aprobată moțiunea începerii cauzei de beatificare a părintelui Anton Demeter”.
Beatificarea (trecerea în categoria fericiților Bisericii, aflați pe o treaptă inferioară sfinților) este un proces complex și îndelungat, care se desfășoară în mai multe etape, până ca dosarul cauzei să fie înaintat comisiilor Vaticanului, cu recunoașterea, apoi, de către Papă.
În 2013, la 31 octombrie, Papa Francisc a recunoscut martiriul episcopului Anton Durcovici după un proces de canonizare care a durat mai bine de 16 ani. În acest moment, la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor din Roma se află dosarul de canonizare a Veronicăi Antal, Slujitoarea lui Dumnezeu, din Nisiporești, „martiră a curăției” – cauză de canonizare demarată în 2003. De asemenea, PS Petru Gherghel a prezidat, în 2007, la Onești, Sfânta Liturghie și ceremonia de deschidere a procesului de canonizare a slujitorului lui Dumnezeu medic preot Martin Benedict, din Ordinul Fraților Minori Conventuali.
Resurse:
– Episcopia Romano-Catolică de Iași – www.ercis.ro
– Ordinul Fraților Minori Conventuali din România – http://ofmconv.ro/
– În memoria fericitului Anton Durcovici, episcop martir – http://durcovici.ro
– Ziarul de Roman – materiale de arhivă
Comentarii
Poate ca si prin recunoasterea si cinstirea reciproca a propriilor lor slujitori-martiri din perioada comunista ar trebui inceput procesul de reconciliere intre bisericile crestine, care ar putea deveni apoi un exemplu, intr-o lume tot mai divizata si in aceste conditii, tot mai nesigura in privinta propriei sale supravietuiri, impreuna cu aceea a civilizatiei iudeo-crestine, pe care, in ansamblul ei, o reprezinta. Ca sa nu mai vorbim de pilda pe care acesti martiri ar trebui, la randul lor, sa o constituie pentru slujitorii bisericilor crestine in general, indiferent de cat de drepte sau de universale s-au autodefinit cele mai importante dintre acestea.
Cred că această canonizare poate reprezenta încă un pas și în reconcilierea dintre Biserici.Suferințele lor, acceptate în credința în Cristos Isus nu vor rămâne fără roade
…un franciscan care te lasă fără cuvinte când îi citeşti istoria şi când te gândeşti la viaţa lui plină de suferinţă şi încercare stai şi te gândeşti: de unde a avut atâta putere acest franciscan de a crede de a iubi şi de a nădăjdui că Hristos este cu adevărat prezent între oameni şi de a nu trăda apartenenţa făţă de papă de ceilalţi preoţi, de turma lui Hristos care i-a fost încredinţată!
Un martir care a îndurat cu adevărat totul: foame, sete, frig, durere, paralizie, suferinţă, singurătate pentru Hristos şi pentru credinţă! Vrednic este să fie declarat sfânt! Doamne ajută şi binecuvânteză Romania!
Reflecția dumneavoastră poate deveni viață pentru orice om de bunăvoință, dacă urmează exemplul Slujitorului lui Dumnezeu, Părintele Anton Demeter, dar și al altor sfinți, unii dintre ei încă mai umblând printre noi
L-am cunoscut personal pe parintele Demeter , merita sa fie primit in randul Sfintilor Lui Dumnezeu . A suferit enorm pentru credinta in Dumnezeu si nu a fugit ,a infruntat raul si s-a rugat pentru asupritorii lui , Doamne Isuse Hristoase ai grija de Sufletul Parintelui Demeter si primeste-l in imparatia Ta cereasca .