Duminică seara, în jurul orei 21.00, un tânăr din localitatea Ion Creangă s-a trezit lovit cu un pahar în cap și luat la bătaie, într-un bar, de către un alt tânăr. Un prieten de-al lui, care a asistat la scenă, a fugit până la mama victimei să-i povestească toată isprava. Femeia spune că a alergat într-un suflet până la locul cu pricina, unde și-a găsit băiatul „într-un lac de sânge”. Marți, 21 februarie, supărată că, deși au trecut atâtea zile, Poliția nu ar fi luat niciun fel de măsură în cazul agresorului, mama victimei a cerut sprijinul redactorilor Ziarului de Roman.
„E lovit la cap. Să vedeți ce-i în capul lui! Cred că are numai cioburi! Singur a sunat salvarea, că nimeni n-a vrut să-l ajute. Vin de două zile la Poliție și nimeni nu ia nici o măsură. Făptașul nici n-a venit la audieri. Polițiștii zic că l-au citat și-l așteaptă. Ei nu fac nimic, nu iau nici o măsură. Duminică seara, când a fost cu bătaia, polițiștii au ajuns la fața locului mult după ce era plecată salvarea. Ei stau și dorm și lumea se omoară prin baruri. Unde era Poliția la ora aia? Acela de mi-a nenorocit băiatul are antecedente penale în Italia, unde a fost arestat tot pentru bătaie. Din informațiile pe care le am, atacatorul vrea să plece peste două zile în Italia”, a povestit Lucica Niță, mama victimei.
Pe de altă parte, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț susțin că ancheta se află în curs.
„Sesizarea a fost preluată din seara zilei de duminică, a fost identificat atacatorul, s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe corporale. S-au depus toate diligențele necesare, iar cercetările se află mai departe sub directa supraveghere a procurorului de caz, care dispune măsurile ulterioare. Toate activitățile sunt desfășurate în concordanță cu ce dispune Codul de Procedură Penală”, afirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Elena Bulgarea.
Reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman confirmă cazul și faptul că tânărul a ajuns la unitatea medicală în urma unei agresiuni.
„A fost vorba despre un pacient de 26 de ani, conștient, policontuzionat prin agresiune. A fost anunțată Poliția despre acest caz, iar un polițist s-a prezentat la spital pentru a discuta cu victima. Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, plagă contuză supra-sprâncenară dreapta, epistaxis (sângerare nazală). S-a efectuat sutura plăgii sprâncenare, iar conform rezultatului radiografiilor nu suferise fracturi”, a afirmat Oana Onu, directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Conform Codului de Procedură Penală, reținerea persoanelor se poate face doar dacă întrunesc o serie de condiții, cum ar: fapta trebuie să fie considerată de gravitate maximă, suspectul trebuie să aibă antecedente penale și să existe intenția de sustragere de la cercetări prin părăsirea localitării și țării.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol